Rugăciunile pe care trebuie să le rostim în dimineața de Florii. Aduc bunăstare și noroc

Rugăciunile pe care trebuie să le rostim în dimineața de Florii. Aduc bunăstare și noroc

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 9 aprilie, Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Odată cu Duminica Floriilor începe și Săptămâna Patimilor, perioadă în care preoții recomandă să spunem câte o rugăciune în fiecare zi.

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 9 aprilie, Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Biserica oficiază începând cu această zi Deniile, în amintirea zilelor din Săptămâna Patimilor. Creștini trebuie să rostească în fiecare zi câte o rugăciune pentru binele lor și al apropiaților. Una dintre rugăciunile pe care trebuie să le rostești în diminea de Florii pentru a avea noroc și bunăstare este următoarea:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Care șezi pe heruvimi; Cel ce ai arătat puterea Ta și ai trimis pe Unul‑Nascut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea și prin învierea Sa

Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul care ședea intru întuneric și în umbra morții, luând semnele biruinței, ramuri de copaci și stâlpări de finic, I‑a prevestit învierea, Însuți, Stăpâne, păzește‑ne și pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainte‑prăznuire.

Și precum pe acele popoare și pe acei prunci care Ți‑au strigat ție: «osana, apară‑ne și pe noi, că prin laude și cșntari duhovnicesti să ne învrednicim de dătătoarea de viață învierea cea de a treia zi, în Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună ești binecuvântat, cu Preasfântul și bunul și de‑viață‑făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciune pentru ziua de Florii

Credincioșii pot spune și altă rugăciune în dimineața zilei de Florii, duminică, 9 aprilie. Una dintre acestea este următoare:

„Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ți mulțumesc cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din întunericul neființei și viața mea este un dar al bunătății Tale, care m-a pazit până acum, mă sprijinește în necazuri și-mi întâmpină trebuințele. Tu ești Cel ce priveghezi asupra mea, șndreptezi pasii mei în calea binelui și mă aperi de ispite. Când mă rătăcesc Tu mă întorci în calea poruncilor Tale, când mă poticnesc Tu măsprijinești, când cad Tu mă ridici și când păcătuiesc Tu mă întorci și-mi deschizi părinteștile Tale brațe.

O, cât de multe sunt datoriile mele către Tine, pentru că mi-ai dat viață și mi-ai dat în toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate și îngrijire. Plin, așadar, de vie recunștință, Ție îți închin toate zilele vieții mele, și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilința ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieții mele, și înțelepciunea Ta să mă povățuiască totdeauna în calea binelui și fericirii, pentru rugăciunile și mijlocirile sfântului și ale Preacuratei Maicii Tale”.