ROSBALT: Zvonuri despre retragerea lui Vladimir Putin

ROSBALT: Zvonuri despre retragerea lui Vladimir Putin

Putin rămâne. Încă la începutul anului 2021, secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov, spunea despre zvonurile referitoare la boala lui Vladimir Putin și demisia inevitabilă a acestuia că sunt cu adevărat niște prostii.

Primul care a răspândit această informație a fost cunoscutul politolog Valeri Solovei, care relatează cu regularitate ba despre revoluția care amenință Rusia, ba despre demisia actualului președinte, însă deocamdată previziunile sale nu s-au adeverit deloc.

Trebuie remarcat faptul că Peskov, comentând acest zvon, nu numai că a comunicat că totul este în regulă cu sănătatea lui Vladimir Putin, dar a şi precizat că șeful statului rus nu are de gând să-și dea demisia. Ceea ce este logic, ținând cont de faptul că doar vara trecută la propunerea sa a fost făcută reforma constituțională căreia mulți experți i-au spus "revoluție constituțională", atrăgând atenția asupra amplorii schimbărilor și a căii de schimbare propusă de Putin.

În noua Constituție a fost adăugat atunci așa-numitul amendament de "anulare", propus în ultimul moment de Valentina Tereșkova și adoptat în formatul de "operațiune specială". Conform amendamentului, Vladimir Putin, care până în 2024 trebuia să lucreze un număr limitat de mandate prezidențiale la rând (două), a obținut dreptul de a considera nulă actualul sa mandat și, deci, posibilitatea de a candida pentru postul de șef al statului în Rusia încă de două ori, adică să plece din funcţie abia în 2036.

Ne puteți urmări și pe Google News

Miniștrilor li se pregătesc rotiri de cadre

Dacă zvonurile referitoare la demisia lui Vladimir Putin la începutul anului 2021 au fost catalogate de Kremlin ca fiind niște prostii, discuțiile și chiar și în articolele apărute în presă referitoare la posibile transferuri de cadre în guvern Peskov nu refuză deloc să le comenteze. Se vorbește totodată, că putem fi de facto martorii unei "revoluții de clan", pentru că își vor pierde reprezentarea în guvern, de exemplu, frații Rotenberg, care, potrivit mass-media rusești, sunt cei mai mari beneficiari de comenzi de construcții de la buget.

Este vorba de zvonurile referitoare la demisia "în bloc" a unor miniștrii "de infrastructură". Sunt date cel puțin trei nume. În primul rând, demisia șefului Ministerului Construcțiilor, Vladimir Jakușev, care ar putea deveni, chipurile, Reprezentant Plenipotențiar al Președintelui în Districtul Federal Ural, în locul lui Nikolai Țukanov.

În al doilea rând, demisia lui Evgheni Dietrich, care ar putea părăsi postul de șef al Ministerului Transporturilor și să ocupe, de exemplu, fotoliul de consilier al președintelui sau, ca o variantă, a celui de guvernator a uneia dintre regiuni - de exemplu, a regiunii Belgorod (se vorbește, totuși, și de o reprezentanță plenipotențiară în Districtul Federal de pe Volga). Îl locul lui Dietrich sunt analizate, de asemenea, cel puțin trei candidaturi: ai actualilor săi adjuncți - șeful Rosavtodor (Agenția Federală pentru Drumuri), Andrei Kostyuk, și șeful "Rosaviațiya" (Agenția Federală pentru Transport Aerian), Aleksandr Neradko, precum și a președintelui companiei "Aeroflot", Vitali Saveliev.

În sfârșit, al treilea posibil demisionar este ministrul resurselor naturale și ecologiei, Dmitri Kobîlkin. În locul lui este văzut ministrul pentru dezvoltarea Extremului Orient (Rus) și a Arcticii, Aleksandr Kozlov, căruia i se spune uneori că este omul vicepremierului Iurii Trutnev.

În afară de aceasta, circulă zvonuri că încă înainte de sfârșitul anului Anton Siluanov, care în ultima vreme a stricat relațiile atât cu organele de forță - din cauza propunerilor sale de a se reduce apetitul bugetar al acestora -, cât și cu "liberalii de sistem" - din cauza atacurilor la adresa șefului Băncii Centrale, Elvira Nabiullina - și-ar putea pierde postul de ministru al finanțelor. În plus, el nu se înțelege foarte bine nici cu primul ministru Mihail Mișustin.

Totodată, însuși Mișustin ar putea obține un nou adjunct, care ar fi actualul ministru al energiei, Aleksandr Novak. În acest caz, el va părăsi cel mai probabil fotoliul de ministru, pe care este posibil să-l preia cineva dintre oamenii șefului companiei "Rosneft'", Igor Secin, care, după ce Ministerul Finanțelor l-a forțat să majoreze drastic deducerile de la buget, a ajuns la concluzia că nu sunt destui care să-i facă lobby în guvern.

Pamfilova nu pleacă

Spre deosebire de miniștri, pentru șeful Comisiei Electorale Centrale este încă devreme să se gândească la un nou post. Ella Pamfilova s-a întâlnit cu președintele, cu care a discutat despre rezultatele alegerilor din luna septembrie; nu s-au făcut niciun fel de declarații despre o posibilă demitere a acesteia. Acum, când Vladimir Putin comunică rareori cu cineva, o asemenea întâlnire este deosebit de prețuită.

În cursul discuției avute cu Pamfilova, Putin a atacat în mod evident alegerile americane, stăruind în special asupra vitezei cu care, dată fiind pandemia de COVID-19, Comisia Electorală Centrală reușește să anunțe rezultatele votului. Acest lucru nu a sunat însă prea convingător în contextul criticii intense făcute intervalului de trei zile dat pentru exprimarea voinței cetățeanului, după votul privind amendamentele la Constituție și Ziua unică de votare în septembrie.

Cu toate acestea, scopul principal al acestei conversații a fost în mod evident acela de a le da tuturor semnalul că Kremlinul nu are de gând deocamdată să o demită pe Ella Pamfilova, iar aceasta are toate șansele să organizeze alegerile pentru Duma de Stat în 2021. Iar acestea se vor desfășura, judecând după aprobarea președintelui, după aceleași tipare ca și anul acesta, adică, de fapt, fără alternativă. (Rador)