După ce a produs, ieri seară, marea surpriză în Anglia şi a eliminat campioana din Premier League, din sezonul 2015-2016, formaţia lui Nicuşor Stanciu, Slavia Praga, va da piept în următoarea fază a celei de-a doua competiţii europene intercluburi cu Glasgow Rangers, trupă pentru care evoluează şi Ianis Hagi.

În optimile de finală ne vom duela cu Glasgow Rangers, echipă care nu a cunoscut niciodată gustul amar al înfrângerii în această ediţie a Europa League. Primul meci îl vom juca pe teren propriu, în data de 11 martie, iar revanşa ne aşteaptă o săptămâna mai târziu, în Scoţia” a anunţat site-ul oficial al campioanei Cehiei.

Internaţionalul român Nicuşor Stanciu a contribuit decisiv la victoria Slaviei din deplasarea de pe terenul celor de la Leicester City, reuşind un assist spectaculos la primul gol al alb – roşiilor de pe „King Power Stadium”. Mijlocaşul Lukas Provod şi tânărul atacant senegalez Abdallah Sima au punctat decisiv în Anglia, iar trupa pregătită de tehnicianul Jindrich Trpisovski pleacă din postura de favorită în dubla manşă cu campioana Scoţiei, Rangers.

Il Luce”, şansă mare la tragerea la sorţi

Mircea Lucesc a avut şansă la tragerea la sorţi de astăzi, de la Nyon şi a evitat nume grele ale „Bătrânului Continent”, precum AC Milan, Manchester United, AS Roma, Tottehnham Hotspur sau Arsenal Londra. Formaţia antrenată de veteranul în vârstă de 75 de ani, Dinamo Kiev, se va întâlni în optimile de finală cu spaniolii de la Villarreal, echipă în cărei compenenţă se regăseşte şi fundaşul Andrei Raţiu.

Revenit la „submarinul galben”, la începutul lui 2021, apărătorul de 22 de ani nu a avut încă şansa să debuteze pentru formaţia lui Emery Unai, într-un meci oficial. Raţiu, aflat sub contract, înainte de sosirea la trupa din Primera Division, cu olandezii de la ADO Den Haag, a făcut parte din lotul lui Villarreal din ultimelele cinci partide, însă nu a fost aruncat în luptă, pe teren, niciun minut.