Românii, pro şi contra eliminării vizei în Canada

Românii, pro şi contra eliminării vizei în Canada

În contextul discuţiilor despre eliminarea vizei pentru românii din Canada, opiniile legate de acest subiect sunt împărţite între cei care susţin iniţiativa şi cei care sunt împotriva ei.

Majoritatea românilor intervievaţi de evz.ro sunt de părere că toate aceste etape în selectarea celor care au fost admişi pentru a emigra în Canada au avut importanţa lor. Astfel, s-a redus riscul de a atrage asupra comunităţii de români din Canada o imagine negativă, situaţie în care se află acum Spania şi Italia. În acelaşi timp, sunt şi persoane care percep vizele ca pe o formă de discriminare.

"Trebuie să recunosc că în momentul în care treceam prin toate acele selecţii şi interviuri îmi doream ca aceasta să nu fi fost niciodată inventate. Dar în momentul în care am ajuns în Canada şi am început să mă integrez în noua societate, am înţeles că tot acel proces a avut scopul său. Chiar dacă sunt atât de departe de ţară, sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Ştiu care este situaţia comunităţilor de români din Italia şi din Spania. Am citit declaraţii ale unor români care se plâng de imaginea negativă care este cauzată de acel segment de români sunt prinşi de autorităţile altor ţări pentur diferite ilegalităţi. Şi nu aş vrea să se întâmple acelaşi lucru şi în Canada", este de părere Liviana Andrei-Tăciune, Ontario. "Nici eu nu aş fi de acord să se renunţe la vize. Eu dacă doresc să îmi revăd rudele ori mă duc acasă o dată pe an, ori le fac chemare şi vin ele la mine. Nu este atât de greu să vină în vizită o rudă. Chiar dacă se mai întâmplă să fie şi refuzuri din partea autorităţilor, consider că acestea sunt foarte reduse", afirmă Vlad Roşca, Alberta. "Eu nu cred că se va renunţa la vize prea curând. Se ştie despre Canada că este o ţară a emigranţilor, dar imaginea pe plan internaţional a României, nu este una foarte bună. Pentru că sunt multe lucruri de care românii sunt vinovaţi în alte ţări: furturi, violuri, crime. Şi nu cred că este un risc pe care guvernul canadian să şi-l asume. Chiar dacă spun unii că este destul de costistor să vii în Canada şi că preţul biletului poate descuraja pe mulţi, sunt sigură că dacă nu ar fi vizele, atunci ar veni şi o parte dintre acei români care ne fac numele de ruşine. Cine este considerat eligibil pentru a primi viza şi doreşte să vină aici, o va face, fără probleme. Cei care susţin eliminarea vizelor sunt tocmai cei care nu sunt eligibili. Şi aici încep problemele", consideră Mariana Bucur, Quebec. "Eliminarea vizelor ar fi un lucru bun. În acest moment, dintre statele UE, dacă nu mă înşel, numai pentru România şi Bulgaria nu s-a renunţat la vize până acum. Nu ar trebui să se facă astfel de discriminări. Orice comunitate are punctele ei slabe. Nu am auzit să fie probleme din partea unei comunităţi care nu a fost condiţionată de viză. De ce ar veni problemele tocmai din partea românilor?", subliniază Gabriela Enache, Toronto. "Eu am emigrat în urmă cu şapte ani. Pentru mine a fost o tranziţie dificilă. Acel an şi jumătate cât a decurs din momentul interviurilor şi până am ajuns aici a curs foarte greu. În plus, dacă nu ar fi fost viza, aş fi plecat mult mai repede. A trebuit sa am grijă cu serviciul, am refuzat câteva oferte de promovare, pentru că ştiam că voi pleca. Dar acest lucru a atras antipatia colegilor de serviciu şi la un moment dat am fost pe punctul de a fi dată afară, pentru că ştiau că plec şi că era nevoie să mă înlocuiască cât mai repede pentru a nu afecta firma. În plus, şi copii mei au avut un comportament dificil. Într-un fel abia aşteptau să plece. Pentru ei era aventură. În acelaşi timp, erau conştienţi că vor trebui să renunţe la prieteni. Un an şi ceva am fost cumva în tranziţie. Ne simţeam cumva între România şi Canada, dar în niciuna 100%", afirmă Marius Enache, Alberta. CITIŢI ŞI:

"Nu există ţară mai tolerantă la emigranţi decât Canada" "România are la fel de multe oportunităţi ca şi Canada" Ca să ai succes în Canada trebuie să aştepţi cinci ani

Ne puteți urmări și pe Google News

Când vom intra fără vize în Canada şi SUA? Modificări în legislaţia de imigraţie canadiană