Reacție de la București după atacul extremei drepte din Germania. MAE combate afirmațiile liderei AfD privind comunitatea română
- Nicolae Comănescu
- 4 noiembrie 2026, 18:27
MAE Romania / sursa foto: mae.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o poziție oficială miercuri seară în urma afirmațiilor făcute de Alice Weidel, copreședinta partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD). Lidera politică a acuzat imigranții români că ar beneficia ilegal de sistemul de asistență socială din Germania. Diplomația română respinge ferm aceste acuzații și atrage atenția asupra utilizării cetățenilor români din diaspora în scopuri electorale.
Reacție de la București după atacul extremei drepte din Germania. MAE combate afirmațiile liderei AfD privind comunitatea română
Politiciana germană a adus aceste acuzații invocând un material realizat de televiziunea publică regională MDR. În cadrul documentarului era prezentat modul în care anumite familii plecate din România primesc ajutoare sociale pe teritoriul german, susținând că sumele trimise în țară sprijină dezvoltarea unor comunități locale din România.

Alice Weidel. Sursă foto: X
Răspunsul oficial pe care l-au dat autoritățile române
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au subliniat că monitorizează îndeaproape discursul public internațional referitor la comunitățile de români din afara granițelor și că vor folosi canalele diplomatice pentru a contracara afirmațiile cu caracter discriminatoriu.
„MAE are în atenţie toate poziţiile publice relevante care vizează comunitatea românească din străinătate, inclusiv din Germania. Aceasta are o contribuţie economică şi socială majoră, fiind apreciată în cadrul comunităţilor în care trăiesc compatrioţii noştri, de către autorităţile germane şi de către angajatori”, precizează, miercuri seară, reprezentanţii ministerului, făcând referire la declaraţiile liderei AfD, Alice Weidel, potrivit căreia imigranţii români „jefuiesc” sistemul social al Germaniei.
„Folosim dialogul diplomatic permanent cu autorităţile publice”
Totodată, reprezentanții instituției au ținut să puncteze că prezența cetățenilor români în spațiul comunitar nu trebuie speculată politic în dezbaterile interne din alte state membre.
MAE „respinge orice instrumentare în scop politic a prezenţei cetăţenilor români în ţările Uniunii Europene”.
„Folosim dialogul diplomatic permanent cu autorităţile publice, inclusiv pentru a transmite reacţia la declaraţiile discriminatorii”, mai precizează oficialii de la MAE.