De ceva timp mă tot bîntuie o frază, care concentrează în esența sa scurtă și rea toată zbaterea acestor vremuri ticăloase.

“Românii merită tot ce e mai bun”.

Evident că este o frază ironică, cinică, numa’ bună de dat peste nas și de Schadenfreude. Dar ce bine sună! Dar ce v-o meritați!

Dar ce ne-o merităm...

Acuma, teoretic, după aceste fraze introductive scurte și expresive cu care v-am atras atenția, ar trebui să trec la expunere. Așa scrie la manualul de retorică. Ar trebui să vă înșir un pomelnic de nemernicii realizate de ăștia de la putere. De la vestitele plăcuțe suedeze pînă la gestionarea Covidului pînă la creșterea nesimțită a prețurilor la energie și gaze.

Doar trei? Ohohoo! Astea sînt doar cele mai vizibile. Lista evident că ar trebui să fie imensă. O înșiruire de ticăloșii, de nepriceperi, de ipocrizii, de fapte și mai ales de nefapte de oameni slabi lași nepricepuți ticăloși

trotinetiști mediocri care, după ce-au vituperat virtuos cu spumele la gură de rigoare, cît să ajungă la putere, odată cocoțați acolo au arătat în foarte scurt timp că nu se pricep la nimic, în cel mai bun caz, sau că sînt puși doar pe distrus, în cel mai rău caz. Și, din păcate, de cele mai multe ori se potrivește varianta “în cel mai rău caz”.

N-o să fac listă. Să lăsăm șobolanii, gunoaiele, trenurile deraiate, oamenii batjocoriți și toate celelalte nepriceperi să zacă acolo, nerostite, nepomenite, nestîrnite. Nu de-asta am venit azi să vă zgîndăr creierii. Ci să bag bățul prin gard în altă privință.

Mă intrigă felul în care românii mereu aleg varianta cea mai proastă. Mă intrigă felul în care românii nu-și văd interesul, preferă starea de slugă numa bună de jupuit de către stăpîn. Mă intrigă și mă enervează și mă scoate din minți starea de loser, de învins, de iobag în care se complace poporul meu.

Vedeți voi, dragilor, bre medievalilor bre, pe vremuri venea Marc Antoniu pe scenă și clama ritos, strîngînd în mînă pelerina plină de sînge și privind de sus trist la cadavrul mototolit de la picioarele sale: I come to bury Caesar, not to praise him.

Așa și eu. Prieteni, tovarăși, cunoștințe, dați-mi urechile voastre. N-am venit să vă laud, am venit să vă îngrop.

Am venit să vă spun că ar cam fi cazul să îngropăm speranța. România e o țară mediocră, populată de o populație mediocră, ce nu reușește să se ridice la înălțimea ideii de popor. De niște decenii bune, după ce-am scăpat din lanțul autoritarismului –

Stai așa, stop. Undo. Undo. Că de fapt nici măcar atunci. Că nici atunci n-am fost noi, de fapt, românii, agenții ieșirii din comunism. Indiferent ce zice vulgata oficială, ce zice harneala de manual de istorie progresist, românii și atunci tot slugi am fost. Treaba adevărată au conceput-o, pregătit-o și pus-o în aplicare alții. Niște profesioniști, niște alții. Niște Tokeși și niște Gorbaciovi și niște Calderoni.

Alții au pus la cale o lovitură de stat pregătită din timp în care românii au jucat rol de figuranți. Actorii lor și caii noștri. Mircea, fă-te că lucrezi, căci noi echipa de zgomote, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, cascadorii și restul “teroriștilor” ne jucăm rolul. Pregătit de alții.

Închid paranteza. Dă-o-ncolo de Loviluție. Altă harneală glorioasă.

...Deci după treizeci de ani de la momentul în care românii au făcut figurație în istorie, de atunci tot asta fac. Iau decizii proaste. Lasă pe alții să hotărască în locul lor. Acceptă harneala fără nici un pic de efort critic și înghit propaganda cu lingura, cu polonicul. Se lasă duși de nas de fiecare dată, de fiecare echipă de zgomote.

Ah, Anacondo, ce frumos îi scoteai tu încolonați pe pufoși în piață să facă tablouri vivante din lumițele de la iphoane și să fluture din mînuțele alea ale lor galbene de carton pe care le primeau disciplinați cum primeau pe vremuri manifestanții pancartele la 23 august.

Ca niște oi. Ca niște oi sîntem păcăliți mînați mulși tunși frezați înțărcuiți făcuți din vorbe din foarfecă din taxe din magazine din monopoluri din decizii colonialiste la care nimeni nu zice nici pîs.

Ce e, mă oameni buni, în capul vostru? Cum de îndurați asemenea chestii strigătoare la cer? Cum de acceptați așa ceva? Voi nu vedeți ce pățiți? Voi nu simțiți?

Pe voi nu vă doare???

Și pe urmă îmi dau seama că mă ia din nou furia și neputința. Și că mă ia degeaba. Că iar urlu în pustiu. Și că iar mă aprind ca un fraier. Și atunci mă răcoresc din nou. Bag capu’ între urechi, aprind o țigară, trag din ea. Și trag și concluzii. Din nou amara concluzie. Românii merită tot ce e mai bun. De ce-mi bat eu capul cu voi? De ce mă chinui să vă trec strada? De ce sufăr eu pentru un popor care nu e popor, doar o aglomerare de naivi, de fraeri numa’ buni de exploatat?

E simplu, dragilor. Vă meritați soarta. Voi vreți așa. Românii merită să fie călcați în picioare. Românii merită să fie tratați drept slugi. Românii merită să aibă parte de produse proaste, de o viață proastă, de guvernanți proști. E tot ce merită. Pentru că ei au ales. De repetate ori. Deci semn clar că nu e o greșeală, ci că de fapt vouă vă cam place. Ca în bancul cu ursul.

Mai ales, românii merită să nu aibă viitor. Să se topească precum niște slugi în marea masă amorf-imperială. Să ajungă niște italieni de mîna a doua și niște spanioli de rang secund și niște englezi și nemți second hand, alături de celelalte etnii care slugăresc la mai marii lumii.

The world will end not with a bang, but with a whimper. Așijderea și țara asta mediocră, populată de poporul ăsta mediocru, care nici să scrie mi-au despărțit nu prea mai știe.

E simplu. S-a mai întîmplat și cu alții. O să piară această nație de slugi și pe locul rămas gol o să vină afganii, cazacii, etiopienii, indienii, indonezienii, nepalezii, filipinezii, oricine are sînge în instalație să fie popor și să-și decidă soarta, nu cîrpă de șters pe jos istoria cu ea.

Românii merită să nu aibă viitor. Ei au hotărît. Ei și-au amanetat speranța și viitorul și copiii și limba și istoria și soarta pe trei lei, pe harneli ieftine, pe butaforii și pe mărgele de sticlă. Ei își vînd pămîntul. Ei își mută soarta în altă țară. Ei își învață copiii că străinii sînt mai buni și că doar străinii merită tot. Ei pun urșii mai presus de oameni. Ei își omoară semenii cu zile, neprimindu-i în spitale din cauză de harneală. Ei și-au ales străini să-i conducă. Ei ridică statui de asupritori și pe urmă se închină la ele, în osanalele instituțiilor de forță care teoretic ar trebui să vegheze să nu se întîmple asta.

Întotdeauna, românii au luat decizii proaste. Și m-am lămurit, nu mai am nici o iluzie. Vor lua decizii proaste și în continuare.

Deci simplu, așadar. Deci quod erat demonstrandum. Românii merită tot ce e mai bun.

Ghinion. Beți încet, căci clar nu conține viitor. Doar ivermectină. Și brukenthali îmbuibați și aroganți. Și trotinete.