România şi Bulgaria pierd 87 de milioane de euro din banii europeni
- Cristina Sb îrn
- 6 decembrie 2011, 15:00
România şi Bulgaria vor pierde 87 de milioane de euro, respectiv finanţarea europeană din cadrul programului de preaderare ISPA din acest an, a anunţat marţi europarlamentarul bulgar Ivailo Kalfin. Către România ar trebui să meargă circa două treimi din aceşti bani, potrivit oficialului bulgar, citat de alfin, postul de radio sofiot Darik.
Socialistul care este vicepreşedinte al comisiei de buget din Parlamentul European a declarat că în cazul Bulgariei banii cel mai probabil vor fi redistribuiţi pentru anul viitor, în timp ce în cazul României este foarte posibil că finanţarea să fie pierdută.
Kalfin mai are şi alte veşti proaste pentru România. Potrivit acestuia, Comisia Europeană nu va plăti subvenţia anuală pentru construirea interconexiunilor între sistemele de gaze ale Bulgariei şi României din cauza întârzierilor în realizarea proiectului. Din acelaşi motiv va fi pierdută şi finanţarea europeană pentru interconexiunea între Bulgaria şi Grecia.
Finanţarea pentru aceste două interconexiuni a fost asigurată încă la începutul anului 2009 când Bulgaria a fost grav afectată de sistarea livrărilor de gaze ruseşti spre Europa în urma unor neînţelegeri între Moscova şi Kiev.