România se bazează pe sprijinul Germaniei. Berlinul va susține aderarea la Schengen „ferm și vehement”

România se bazează pe sprijinul Germaniei. Berlinul va susține aderarea la Schengen „ferm și vehement”Sursa foto: Facebook

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, face lobby pe lângă Germania pentru susținerea aderării României la Spațiul Schengen. Oficialul de la București a avut o întrevedere cu ministrul federal de Interne, de la Berlin, Nancy Faeser. Cei doi au vorbit despre procesul de extindere al spațiului Schengen, dar și despre planuri comune de combatere a migrației ilegale pe Ruta Balcanică.

Ministrul Afacerilor Interne din România, Lucian Bode, a mers, joi, 24 noiembrie, într-o vizită de lucru în Germania. Lucian Bode s-a întâlnit cu omologul său de la Berlin, Nancy Faeser. Cei doi au abordat problema aderării României la Spațiul Schengen, dar și situația migrației ilegale pe Ruta Balcanică.

„Pentru România implicarea Germaniei în susținerea aderării la spațiul Schengen contează enorm! În acest sens, am avut astăzi la Berlin o întrevedere bilaterală excelentă cu doamna Nancy Faeser, ministrul federal de interne al Germaniei. Discuțiile noastre au vizat aderarea României la spațiul Schengen, precum și intensificarea acțiunilor comune la nivel european de prevenire și combatere a migrației ilegale pe Ruta Balcanică”, a transmis Lucian Bode.

Ministrul de Interne a precizat că România este interesată în dezvoltarea unor schimburi de experiență cu autoritățile germane pentru gestionarea frontierelor Schengen.

„Totodată, am manifestat interesul României pentru dezvoltarea unor schimburi de expertiză cu autoritățile germane în ceea ce privește gestionarea frontierelor Schengen, precum și față de posibilitatea de a beneficia de experiența autorităților germane cu privire la gestionarea provocărilor migraționiste în situații de criză, din perspectiva unui stat Schengen”, a mai spus Lucian Bode.

Lucian Bode se bazează pe susținerea Germaniei

Oficialul de la București a mai precizat că ministrul german de interne l-a asigurat că va susține „ferm și vehement” o decizie în favoarea României la Consiliul JAI din luna decembrie.

„I-am transmis aprecieri omoloagei mele pentru prezența experților germani în cadrul celor două vizite voluntare de evaluare Schengen, derulate recent în România, care au certificat nivelul ridicat de pregătire al României în vederea aderării. Profesionalismul experților din Germania a făcut posibilă reflectarea întocmai a acestui nivel ridicat de pregătire.

Nu în ultimul rând, reamintind declarațiile cancelarului federal Scholz de la Praga, omoloaga mea m-a asigurat că în perioada următoare va sprinjini «ferm și vehement» o decizie favorabilă României în 8 decembrie. A apreciat acest pas drept o contribuție la unitatea și securitatea europeană în contextul provocărilor actuale”, a mai transmis Lucian Bode pe contul său de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News