România, pepiniera de medici a Europei. Declaraţii EXPLOZIVE ale ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea
- Lucian Ionescu
- 9 ianuarie 2019, 19:51
Exodul mare al medicilor din România către ţările Uniunii Europene este o realitate care nu poate fi contestată. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a afirmat recent că rezidenţii trebuie respectaţi şi nu se pune problema ca aceştia să-şi plătească studiile în cazul că vor să plece din ţară după terminarea rezidenţiatului.
"Nu am spus niciodată chestiunea asta cu plătitul studiilor. Am spus că trebuie să găsim soluţii să ţinem medicii în ţară, pentru că statul român investeşte mult într-un medic şi pregătire profesională şi financiar. Avem nevoie să ne respectăm rezidenţii. În acest moment nu se pune problema", a declarat, miercuri, Sorina Pintea, întrebată dacă rezidenţii vor fi puşi să plătească studiile în cazul în care vor să plece din ţară după ce termină rezidenţiatul, potrivit agerpres.ro
"Eu am spus întotdeauna că noi trebuie să avem grijă de rezidenţii noştri, dar pornind de la pregătirea profesională. Trebuie să îi pregătim aşa cum trebuie. Am făcut la un moment dat o declaraţie că nu sunt bine pregătiţi şi am fost înţeleasă greşit. Eu, de fapt, vreau să spun că trebuie să ne respectăm rezidenţii, dar respectul vine din felul în care îi pregătim, să le asigurăm posibilitatea să înveţe", a explicat Pintea.
Referitor la un document al Ministerului Sănătăţii trimis la Spitalul Judeţean din Craiova prin care li se solicită medicilor rezidenţi să plătească hrana, ea a spus: "Medicii rezidenţi nu beneficiază de norma de hrană, de acea mâncare în gardă. Firma de catering asigura gratuit pentru că aşa dorea. La un moment dat, firma a spus: sunt mai mulţi medici rezidenţi, nu mai dorim să le asigurăm norma. Şi atunci spitalul a spus- dacă doriţi să luaţi masa contra a zece lei. A fost doar o chestiune de Craiova. Un medic rezident are salariul începând de la 2.500 în primul an, până la 6.000 în ultimul an. Deci, 10 lei de două ori pe lună nu cred că ar fi foarte mult".