Atmosfera, pusă la cuptor de maşinăria propagandistică a PSD, dar şi de presa mai mult sau mai puţin publicitară, a părut una de la lansarea unui cosmonaut chinez în spaţiul cosmic. Ca şi în China comunistă, au ieşit în evidenţă obsesia pentru strîngerea a cît mai multe fiinţe vii la un  loc, precum şi mîndria de a fi ceva şi nu altceva.

Spectacolul, exact definit ca faraonic de tot mai puţina presă independentă, s-a constituit într-o premieră în Istoria României.

Întîia oară unui ştab i s-a dedicat, cu prilejul Zilei sale de naştere, un spectacol omagial pe stadion.

Luînd seamă că unii îl compară pe Victor Ponta cu Nicolae Ceauşescu, am avertizat pe cristoiublog.ro, că o asemenea comparaţie e jignitoare pentru Nicolae Ceauşescu:

1) Lui Nicolae Ceauşescu nu i s-au dedicat niciodată spectacole omagiale pe stadion cu ocazia Zilei sale de naştere.

2) Cînd au început Spectacolele omagiale de pe stadion, Nicolae Ceauşescu era trecut  de 54 de ani şi avea deja şase ani de Guvernare.

Victor Ponta are doar 42 de ani şi doar doi ani de guvernare.

3) Nicolae Ceauşescu făcuse deja multe lucruri pentru ţară.

Victor Ponta n-a făcut nimic.

Un domn care mă crede bine informat, plecînd de la credinţa că, apărînd la televizor, mă şi uit la televizor, m-a întrebat ieri de dimineaţă, într-un moment al zilei cînd românii care nu fac politică se întreabă fie ce soi o fi fost porcăria de vin de azi noapte, de-i doare pe ei ţeasta, fie de ce sunt atît de scumpi castraveţii în piaţă, dacă tot se spune că anul acesta s-au făcut, ce părere am despre spectacolul de pe Arena Naţional.

Nu m-am uitat la televizor! m-am grăbit să-i dau o informaţie precisă, venită de la sursă.

Nu vă interesează campania electorală? a continuat el pipăirea situaţiei mele, presupusă originală, am văzut că discutaţi despre ea cu Rareş Bogdan, la Jocuri de putere.

Precizarea emisiunii şi mai ales a moderatorului mi-a schimbat brusc atitudinea faţă de interlocutor.

De regulă, cînd sunt recunoscut drept unul care apare la televizor, sunt fie confundat cu Cristian Tudor Popescu, fie întrebat cum a fost aseară la emisiunea lui Marius Tucă.

Dacă interlocutorul ştia emisiunea şi moderatorul, însemna că-i preocupat de politică la modul pasionat şi, prin urmare, merita o oarecare atenţie.

Aşa că i-am explicat de ce nu mă uit la televizor, deşi îndrăznesc opinii despre campanie.

Din 1990 pînăa cum, am urmărit şi comentat cinci campanii prezidenţiale. Deşi mai tinerilor confraţi, tot ce se întîmplă acum li se pare nou şi senzaţional, mie, care l-am văzut pe Nicolae Ceauşescu coborînd din TAB şi judecat de vecinul meu de bloc, Virgil Măgureanu, totul mi se pare la fel ca-n campaniile anterioare.

Nu m-am uitat la televizor pentru a urmări lansarea de pe stadion a lui Victor Ponta, pentru că momentul nu constituie o noutate pentru mine.

Încă de pe vremea cînd se numea FSN, PSD s-a manifestat ca un partid al megalomaniei cu sclipici.

Să luăm campania din 2014.

Numărul de semnături necesare candidatului e de 200000.

Pentru Victor Ponta s-au strîns 2, 2 milioane.

La fel de bine se puteau strînge un miliard. PSD are vocaţia absolută de a convoca la scrutin şi pe cei din morminte. Morţii erau convocaţi, ca şi cum ar fi fost vii, şi de Mişcarea Legionară. Fără să-şi dea seama, şi PSD îi convoacă pe morţi şi-i pune la treabă pentru PSD. Dacă ne gîndim la numărul morţilor de pe teritoriul naţional, începînd de la primul Război daco-roman, PSD putea strînge, prin Liviu Dragnea, cel mai bun mînuitor de morţi din Istoria modernă a ţării, mult mai mult decît 2,2 milioane  de semnături pentru candidatura lui Victor Ponta, România tv, postul amicului sub acoperire, putînd trîmbiţa că pentru candidatura lui Victor Ponta au semnat şi Horia, Cloşca şi Crişan.

A venit aşa zisul Congres extraordinar al PSD.

Normal ar fi fost de ajuns vreo două mii de suflete, adăugînd delegaţilor cu mandat şi invitaţii fără, dar cu palme pentru a putea aplauda.

Victor Ponta a benificiat de 40000 de delegaţi.

Momentul de pe stadionul Arena Naţională a ridicat la 70000 numărul participanţilor.

Putea fi  cinci mii.

Puteau fi doar cincizeci.

Din punct de vedere electoral, poţi pierde scrutinul şi dacă la lansare sunt prezenţi 70 de milioane şi nu 70 de mii de bipezi.

De ce face PSD astfel de momente megalomanice?

Pentru că ele dau seamă de esenţa acestui partid născut şi rămas astfel din nomenklatura PCR de rangul doi, cea care a găsit în FSN-ul lui Ion Iliescu formaţiunea în stare să-i salveze în democraţie şi economie de piaţă:

1. Nevoia îmbogăţitului de Revoluţie de a arăta că el e bogat. Citind că Dan Adamescu, acuzat de corupţie, are un palat cu zeci de camere, om normal, m-am întrebat ce dracu face cu un asemenea aşezămînt? Îşi fugăreşte nevasta prin ele pentru a mai slăbi?

Răspunsul era mult mai simplu.

Palatul are menirea de a arăta Populimii că el  s-a ajuns.

În nevoia PSD de a meşteri momente megalomanice precum cel de Arena Naţională descoperim nevoia cefelor late din postdecembrism de a-şi etala bogăţia, lucru rar întîlnit în ţările aşezate. Ceafa lată simte nevoia ceasului de la mînă de 20000 de euro, a maşinii de mărimea unui camion de lux, a palatului, a lanţului de aur, deşi pe dedesubt pute, deoarece a rămas cu spălatul tot la Comuna Primitivă.

Partid de cefe late, PSD simte nevoia să arate Populimii ce tare şi mare e el, ce megalomanii poate pune la cale. Se pariază pe un electorat de iobagi, care se uitau de jos în sus, din vale la Castelul din Deal, şi din ţărînă la Stăpînul cocoţat pe cal.

Prin astfel de manifestări, românii trebuie să se teamă de PSD.

Sub acelaşi semn, al tratării românilor ca pe nişte iobagi, stă şi valul de pomeni electorale revărsat de PSD peste ţară în 2014.

Un alt partid ar încerca, mai ales în lumea modernă, să cîştige şi inimile alegătorilor. PSD îşi propune să cîştige doar burţile alegătorilor.

De ce?

Pentru că, în viziunea ciocoilor de la PSD, alegătorul n-are creier, n-are inimă.

Are doar burtă.

Deşi partid de Stînga, presupus al celor mulţi şi amărîţi, prin astfel de manifestări, PSD ne convine o dată-n plus că-i partid de Ciocoi.