N-am cum să observ că ipoteza mea, potrivit căreia Traian Bsescu s-a lansat într-un joc operativ cu deconspirarea ofiţerului acoperit pentru a bloca într-un fel drumul lui Klaus Iohannis către prezidenţiale, a fost luat în seamă ici-colo.

Marmura vorbitoare care e candidatul  Klaus Iohannis mă lasă rece.

Mi-e indiferent dacă va ajunge preşedintele României sau preşedintele unei străduțe din Sibiu.

Indiferent de strălucirea sa pe bolta unei țări care mai crede că un preşedinte neamţ va face să cadă din cer cîrnaţi şi pe rîuri să curgă lapte, îmi menţin cele spuse şi scrise pînă acum.

Omul ascunde ceva.

Din 1990 pînă acum, am văzut, în posdecembrist, sute de politicieni, mari și mici.

Nici unul nu mi-a lăsat impresia că, pornit cu el pe o potecă din marginea unei prăpastii, ar putea să mă împingă în hău fără să tresară.

Oricum, felul în care l-a executat pe Crin Antonescu, omul care l-a făcut dintr-un biet provincial, vedetă națională, pariind naiv pe minima loialitate, îmi confirmă neîncrederea din instinct pe care o am față de cel care vrea să ajungă la Cotroceni.

Am ţinut să precizez aceste lucruri pentru a se înţelege că nevoia de a explica ipoteza cu jocul operativ nu-şi are cauza în spaima că deja lingătorii de Klaus Iohannis din presă (dacă ajunge la Cotroceni are mulţi caltaboşi prezidenţiali de oferit!) m-ar suspecta de a fi pus de cineva să-l afectez (vorba lui Ludovic Orban) pe candidatul Caltaboșului politic numit PNL Dodoloț.

Simt nevoia unor nuanţări, deoarece ipoteza cu jocul operativ s-a născut dintr-o convingere susţinută de mine cu îndărătnicie.

Declaraţiile despre „ofiţerul acoperit” pun SIR şi SIE într-o situaţie mai mult decît dificilă. Atacurile venite dinspre jurnalişti şi membri ai societăţii civile care antipatizează serviciile noastre, chiar dacă acestea s-au democratizat, conferindu-le operațiuni de fosta securitate, au avut drept loc comun folosirea ofiţerilor acoperiţi în Parlament, în presă, în Guvern.

La toate aceste acuzaţii, SRI şi SIE s-au grăbit să răspundă, conştiente de primejdia unei asemenea păreri dacă aceasta se adînceşte în opinia publică.

Iată însă că, în chip surprinzător, însuşi Traian Băsescu iese în public şi lasă să se înţeleagă că SRI şi SIE şi-au asumat această încălcare a Legii pentru a-şi face jocurile.

Traian Băsescu nu e numai preşedinte CSAT, instituţie care coordonează SRI şi SIE.

Traian Băsescu e preşedintele care şi-a făcut din democratizarea SRI şi SIE punctul de fală al mandantului său de 10 ani.

Şi deodată, Traian Băsescu vine şi pune la îndoială democratismul Serviciilor.

Bazat pe această realitate, am lansat ipoteza unui joc mai complicat al lui Traian Băsescu în chestiunea ofiţerului acoperit.

M-am mai gîndit însă şi mi-am pus întrebarea:

Dar dacă Traian Băsescu e în război cu SRI şi SIE?

Nu se poate spune că lui Traian Băsescu i-au lipsit din carieră şi chiar din viaţă momentele greu de explicat logic la început. Spun, la început, pentru că ulterior, după derularea faptelor, se vedea clar că n-a fost o rătăcire de o clipă, ci o decizie bine gîndită. Din acest punct de vedere, nu numai adversarii din presă şi din politică ai personajului, dar şi învăţăceii într-ale politicii, ar trebui să studieze cu creionul în mînă felul în care Traian Băsescu a învins, în 2009, Coaliţia politico-mediatică de la Grivco, din care făcea parte şi Klaus Iohannis, strategia de cîştigare a Referedumului din vara lui 2012 prin boicotarea participării.

Faptele şi declaraţiile lui Traian Băsescu din ultimul timp par a nu avea nici o logică.

Și totuși ele au, dacă le raportăm la situația lui Traian Băsescu din 2014.

Spre deosebire de Ion Iliescu în 1996 şi de Emil Constantinescu în 2000, Traian Băsescu stă în 2014 sub semnul unui adevăr cu putere de axiomă:

Nu va mai reveni niciodată la Cotroceni!

Fireşte, nu va mai reveni în condiţii normale, precum cele de azi. Dacă Istoria cade în delir, cum genial scria Marin Preda, ar putea să revină. Pînă atunci însă, Structurile care depind într-un fel sau altul de Preşedinte ştiu ca pe o axiomă adevărul că Traian Băsescu nu va mai fi niciodată şeful lor.

De regulă, în anii de scrutin prezidenţial, nu numai la noi, dar şi peste tot în lume, capii Structurilor încep să se uite după viitorul şef. Dacă nu se uită ei, se uită adjuncţii lor, gata să comploteze împotriva şefilor într-un pariu cu viitorul Preşedinte.  

Cine va fi preşedinte? Iată o întrebare pe care şi-o pun şefii Structurilor.

Şi un răspuns, chiar dacă nu sută la sută sigur, le dau sondajele.

Luîndu-le în serios, şefii Structurilor caută să intre în graţiile celui aflat în frunte.

Problema, marea problemă pentru şefii Structurilor, stă în faptul că pînă la ceremonia de înscăunare a victoriosului, ei au un şef:

Preşedintele în exerciţiu.

Dacă acesta candidează, cum s-a petrecut cu Ion Iliescu în 1996 sau cu Traian Băsescu în 2009, pentru şefii Structurilor e destul de greu să se orienteze către un alt ipotetic preşedinte.

Asta nu înseamnă că nu se poate.

În 1996, şeful SRI, Virgil Măgureanu, a ales, cum spunea domnia sa, Schimbarea, şi pentru că devenise conştient că era o chestiune de interes naţional victoria lui Emil Constantinescu.

Traian Băsescu nu mai candidează.

Important, crucial chiar, rămîne însă faptul că el nu va mai reveni niciodată la Cotroceni!

Şefii Structurilor nu pot să nu ţină cont de asta.

Traian Băsescu nu mai candidează şi nu va mai fi preşedinte.

Şefii Structurilor s-ar putea orienta către cel desemnat de Traian Băsescu să-i fie succesor.

S-ar putea presupune că astfel ei şi-ar avea asigurat postul după schimbarea de la Cotroceni.

Numai că Traian Băsescu n-a desemnat drept succesor pe cineva cu şanse reale de a ajunge la Cotroceni.

Elena Udrea poate face un scor bun, poate chiar, la o adică, să intre în turul doi.

E greu de crezut că va deveni preşedinte.

Sau, ca să fiu mai precis, poate deveni preşedinte, dar acum, nici un şef de Structuri dependent de preşedinte, nu pariază pe această posibilitate.

Candidaţii cu şanse reale – Victor Ponta şi Klaus Iohannis – sînt adversari ai preşedintelui.

De aici suspiciunea Preşedintelui că Structurile dependente de el îşi fac jocurile, cele mai multe în defavoarea sa.

Chestia cu ofiţerul acoperit e o lovitură dată SRI şi SIE.

Cele două servicii depind de preşedinte.

Tradiţia postdecembristă - a se vedea cazul Virgil Măgureanu din 1996 - ne arată că şefii serviciilor, adjuncţii acestora caută să se aranjeze cu viitorul Stăpîn.

N-am nici o îndoială că şi şefii de acum procedează la fel.

Să fim serioşi!

Cine invocă loialitatea respectivilor, n-a citit nimic despre Istoria FBI sau Istoria CIA.

La venirea lui Kennedy la Putere, toată lumea de la Washington se aştepta ca şeful FBI, J. Edgar Hoover, să fie debarcat de către noul preşedinte.

Spre surpriza tuturor, Hoover a rămas.

În urma unui prînz cu Kennedy, în care i-a arătat dosarele compromiţătoare pe care le avea despre el.

Am reamintit asta pentru a încerca să conving că şefii SRI, SIE îi pot trezi lui Traian Băsescu suspiciunea că s-au orientat către un alt Stăpîn, evident duşman de-al preşedintelui.

În aceste condiţii, din explicarea momentului cu ofiţerul acoperit n-ar trebui să excludem posibilitatea ca Traian Băsescu să se afle în război cu SRI şi SIE, bănuite că fac jocuri independent de interesele preşedintelui.