Românii au luat băncile cu asalt. Ce se întâmplă cu amânarea ratelor. Anunț de ultimă oră

Românii au luat băncile cu asalt. Ce se întâmplă cu amânarea ratelor. Anunț de ultimă oră

După ce Guvernul a anunțat că cetățenii au posibilitatea de a își amâna ratele, mulți dintre aceștia au contactat băncile și au depus cereri în acest sens. BCR prezintă propriul bilanț al acestor solicitări.

Reprezentanții BCR informează că sunt pregătiți pentru zecile de mii de cereri venite din partea clienților. Banca susține că a luat măsuri privind clienții care vor amânarea ratelor, dar și amânarea altor obligații de plată.

„Am intrat în această perioadă cu un bilanț fortăreață. Atât din punct de vedere al capitalizării, cât și al lichidității. Faptul că am început să facem planificarea răspunsului nostru destul de din timp, ne-a permis nu numai să fim solizi și să deservim clienții cu toate nevoile operaționale pe care le-au avut”, a spus Sergiu Manea, CEO al BCR.

Dana Dima Demetrian, VP Retail & Private Banking la BCR, a spus că peste 20.000 de români au amânat peste 24.000 de credite în perioada aceasta. Numărul acesta înseamnă 6% din numărul de credite totale de la BCR, în afară de cele de tip card de credit și overdraft.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până la finalul stării de urgență, Dana Demetrian se așteaptă ca procentul de credite amânate să ajungă la 10%.

„Avem undeva la 300 de conturi deschise pe zi online 100%, prin George. Această pondere a crescut semnificativ, s-a dublat. Am amânat la plată suma minimă de plată lunară pentru cei cu cardurile de credit pentru următoarele 3 luni la peste 300.000 de clienți.

Suntem singura bancă mare care activăm cu toate unitățile deschise, în afară de cele din mall-uri. Sunt 400 de unități care funcționează în toată țara. Am achiziționat peste 47.000 de măști pentru echipa din rețeaua noastră. Am distribuit peste 30.000 de carduri la adresa clienților, cu toate costurile acoperite de bancă”, a mai declarat reprezentanta BCR, scrie Playtech.ro.