La Paris viața merge în același sens. Vaporașele alunecă pe Sena, la Tour Eiffel sunt cozi cum erau la noi pe vremea lui Ceaușescu, în Montmartre e plin de oameni, care către Basilique du Sacre-Coeur, care pe terasele coborâte parcă din ramele tablourilor înșirate în tot orașul. România a plecat de la Euro, dar, în afară de noi, nu a băgat nimeni de seamă.


De ce nu joacă Gică Popescu la pariuri?

Las’ că nici pe durata grupelor, echipa României nu a trezit cine știe ce interes. Din punct de vedere mediatic, noi și ungurii am fost cei mai nebăgați în seamă.

Albania, dincolo de laudele primite la scenă deschisă după cele trei prestații, a avut de două ori reportaje de câte două pagini în „L’Equipe”, inclusiv un reportaj exclusiv la Tirana, iar căpitanul Lorik Cana a dat un amplu interviu în prestigiosul săptămânal „France Football”. Islanda a fost tratată ca o pată de culoare, turcii îl aveau în prim-plan pe Fatih Terim, suedezii au defilat, normal, cu Ibrahimovici și așa mai departe. De cehi nu mai discutăm, jurnaliștii francezi i-au tot scos la interval pe câțiva dintre cei care au luat titlul european în 1976, cu vestita „scăriță” a lui Panenka la loteria penalty-urilor. La noi, liniște. Aia pe care și-o dorea Ion Iliescu în 1990 și Anghel Iordănescu acum.

Mă întreb dacă Gică Popescu (foto ) joacă la pariuri. Cred că nu, caz în care ar trebui să se apuce. Cu o zi înaintea deschiderii turneului final, „L Equipe” a publicat pronosticurile date de 24 de foști mari internaționali, câte unul de la fiecare țară calificată. Dintre toți, fostul căpitan al Barcelonei și al naționalei a fost singurul care a spus că echipa țării sale va fi eliminată din grupe. Până și albanezul Bogdani a sperat în calificarea echipei sale în „optimi”.


FOTO: Gică Popescu



Poligloții de la ambasadă

L-am întrebat pe Iordănescu la conferința de presă din seara rușinoasei înfrângeri cu Albania cu ce rămânem după acest turneu final, în afară de simpla participare. Obosit și derutat, a spus că „această calificare la Campionatul European reprezintă o performanță”. Unu la mână, înseamnă că asta rămâne: participarea. Doi, la acest Euro, au rămas acasă, în afară de excepția numită Olanda, țări precum San Marino, Andorra, Luxemburg, Liechtenstein. Noroc că l-au mazilit pe Platini, francezul era-n stare, în goana după bani, să facă un turneu cu 48 de echipe la care să nu se califice Gibraltar și selecționata Vaticanului.

A mai amintit Iordănescu de prestația bună din meciul cu Franța. Corect, dar să nu uităm că Franța a fost chinuită rău de Albania și a făcut un meci ca o apă de ploaie cu Elveția. Dacă pe Gică Popescu l-aș sfătui să încerce la pariuri, mă gândesc că Deschamps n-ar trebui să intre toată viața într-o loterie. La cât noroc a avut cu România și Albania, nu poți forța la infinit.

„Ce începe bine, se termină rău, ce începe rău, se termină și mai rău”. A spus-o Murphy. Pentru noi, Euro 2016 a început ciudat. La recepția dată de Ambasada României cu o zi înaintea partidei cu Franța, ambasadorul Luca Niculescu și premierul Dacian Cioloș au vorbit în franceză. Pe teritoriu românesc, așa sunt considerate ambasadele, și în fața unei asistențe majoritar românească.



Or fi convinși pesemne că Bruxellesul e cu ochii pe ei peste tot. Cioloș, microbist din joi în Paști, își trăsese la repezeală peste cămașă un tricou al echipei naționale. Mai lipsea să-și pună și o șapcă invers. Ca să fie un fel de „tatăl șmecherilor”, vorba lui „Corleone” Dragomir, președintele Burleanu a vorbit în engleză, una impecabilă, dând însă din mâini ca Iliescu.

Două faze în tot turneul

În trei meciuri la Euro, România și-a creat două ocazii din faze de fotbal adevărat. Bara lui Florin Andone contra albanezilor și ratarea lui Bogdan Stancu din repriza a doua cu Franța.

Ocazia imensă din debut a venit în urma unui corner. În afară de parada norocoasă a lui Lloris în fața lui Stancu, vă amintiți vreo mare brânză a portarilor adverși? Cu o zi înaintea încheierii grupelor, România și Ucraina erau singurele echipe care nu marcaseră nici un gol din acțiune . Mai era Austria , care a jucat aseară cu Islanda. Ucrainenii nu marcaseră deloc, iar cele două goluri ale „tricolorilor” au fost din penalty. Cel puțin trupa lui Iarmolenko se întoarce acasă cu două prestatii admirabile contra Germaniei și Poloniei, două țări care în meciul direct au ținut o lecție de forță și angajament.

Gândindu-mă la cum gâfâiau ai noștri în meciul cu Elveția, mă întreb cum ar fi rezistat în fața uneia din aceste două echipe. Dar stați, că împotriva Poloniei vom juca de două ori în preliminariile pentru Mondialul lui Putin. Brrrr! Nu, nu la Putin mă refeream…

Femeia cu barbă

În timp ce România a fost a doua echipă care a plecat acasă, țări precum Ungaria, Țara Galilor, Slovacia merg mai departe, iar Albania a stat cu ochii pe clasamente până în ultimul moment. A fost umilitor pentru fanii români plecarea de pe „Stade de Lyon”. Tramvaiele și autobuzele erau pline de albanezi care cântau și tot revedeau pe ecranele telefoanelor golul lui Sadiku.

Galeria românilor fusese și ea lipsită de vlagă, într-un stadion în care albanezii erau de două sau de trei ori mai mulți. Nu a fost numai asta. Actuala echipă a României nu are nici măcar un fotbalist de care să te atașezi, care să-ți transfere încredere. La ultimul Euro la care am participat, cel din 2008, îi aveai pe Chivu și pe Mutu. Acum?

Cred că faza definitorie a trecerii naționalei noastre la acest turneu final o reprezintă groaza de pe chipul lui Chiricheș, căpitanul „tricolorilor” la urma-urmei, în momentul în care Sadiku se înălța pentru golul albanezilor. Era figura unui om care vede cum vine peste el trenul sau Apocalipsa. Până la urmă, România a fost femeia cu barbă a acestui Campionat European. Un fel de Conchita Wurst, dar măcar bărbățoiul ăla a câștigat Eurovisionul.

Te-ar putea interesa și: