Cât plătesc românii privilegiile foştilor preşedinţi ai României. Este oficial
- Lucian Ionescu
- 2 martie 2019, 19:21
Foştii preşedinţi ai României au dreptul la o indemnizaţie conform unei legi care a intrat în vigoare din anul 2001. La această indemnizaţie cei trei foști președinți Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu beneficiază şi de pază şi locuinţă de protocol pe care aceștia o pot folosi gratuit. Bineănţeles acestea sun suportate din bugetul statului
Pentru anul 2019, cheltuielile însumate sunt estimate la 616.000 de lei, însă în anii precedenți cheltuielile au fost și mai mari întrucât atunci era beneficiar și regele Mihai, potrivit dcbusiness.ro
La momentul adoptării legii, singurii beneficiari erau regele Mihai și fostul președinte Emil Constantinescu. Pe parcurs li s-au alăturat Ion Iliescu și Traian Băsescu. Veniturile acestora au variat în funcție de veniturile președintelui în funcție care, la rândul său, a avut indemnizația calculată, potrivit Legii salarizării unice, având ca termen de referință salariul minim brut pe economie.
Astfel, până în iunie 2017 inclusiv, Klaus Iohannis încasa în mână aproximativ 15.000 lei pentru ca din iulie indemnizația să-i scadă la circa 12.000 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării unice.
În cursul anului 2018, președintele a primit în jur de 13.000 de lei lunar. La acest ultim cuantum, indemnizația foștilor șefi ai statului a fost ceva mai mare de 9.750 de lei, adică 117.000 anual.
Din 2017, plățile la acest capitol au fost făcute direct din bugetul Administrației Prezidențiale când au fost alocați 745.000 de lei. Anul trecut fondul a scăzut la 605.000, în condițiile în care regele Mihai a murit în decembrie 2017.
Din această sumă, 349.000 de lei au reprezentat indemnizațiile propriu-zise, iar restul celelalte cheltuieli legate de drepturile foștilor președinți de stat. Pentru 2019, suma totală alocată este de 616.000 de lei, în ușoară creștere în condițiile în care și nivelul salariului minim a crescut și, în consecință indemnizația președintelui în funcție și cele ale predecesorilor săi.
De precizat este că, în afara decesului, plata acestor drepturi încetează în cazul în care un fost șef de stat a fost condamnat penal la o pedeapsă privativă de libertate cu executare.
Din acest punct de vedere, singurul care ar putea avea probleme este Ion Iliescu, împotriva căruia a fost începută urmărirea penală în dosarele Revoluției și mineriadei din iunie 1990.