O româncă adoptată în Canada, în anii ’90, și-a găsit un frate la Abrud
- Petre Ţache
- 19 februarie 2018, 00:00
Primarul din Bucium, județul Alba, Cornel Napău, a identificat o parte din familia tinerei Violeta Ion, adoptată acum 28 de ani de o familie canadiană.
Este vorba despre un frate, Ciprian Trif, care a fost crescut de o mătușă din Abrud, Margareta Șoit. Nu toate veștile au fost, însă, bune, informează site-ul alba24.ro. Mama Violetei a decedat, iar fratele ei, Ciprian, a fost crescut de Margareta Șoit, în familia ei.
Fratele Margaretei, între timp decedat și el, a trăit în concubinaj cu mama Violetei, rezultând un copil care a ajuns în grija femeii. Acum, Ciprian are 26 de ani și lucrează la Gârda. Violeta Ion s-a născut în 1988, la Abrud și a fost adoptată în 1991 de către o familie din Canada. Tânăra a trăit timp de 27 de ani cu întrebări legate de trecutul ei și al familiei biologice în care s-a născut.
Ea a fost ajutată în încercarea de a-și regăsi familia naturală de Ileana Cunniffe Băiescu, o româncă stabilită în Irlanda, care a creat o pagină de Facebook dedicată copiilor care au fost dați în adopție în anii ‚90 și care acum își caută părinții biologici: „The never forgotten children of Romania“ – „Copiii niciodată uitaţi ai României“. Povestea Violetei Ion a început în 27 septembrie 1988, la spitalul din Abrud, unde i-a fost înregistrată nașterea. Despre părinți, Cornel și Aurelia Ion, știa doar că sunt din Izbita, comuna Bucium, Județul Alba.