Rocadă în stilul Putin-Medvedev la Belgrad? Reacția dură a Parlamentului European față de Serbia lui Vucic

Rocadă în stilul Putin-Medvedev la Belgrad? Reacția dură a Parlamentului European față de Serbia lui VucicAleksandar Vucic. Sursa foto: Facebook

Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluție referitoare la parcursul european al Serbiei, documentul fiind marcat de critici severe la adresa puterii de la Belgrad. Deși actul nu are un caracter obligatoriu, votul reflectă tensiunile tot mai mari dintre oficialii europeni și regimul condus de Aleksandar Vucic, conform tanjug.

Rezoluția, propusă de raportorul special pentru Serbia, europarlamentarul croat Tonino Picula (din grupul politic S&D), a trecut în plenul de miercuri cu o majoritate confortabilă: 468 de voturi „pentru”, 116 „împotrivă” și 79 de abțineri, conform agenției de presă Tanjug.

Reacția dură a Parlamentului European față de Serbia lui Vucic

Unul dintre cele mai tensionate momente dinaintea votului a fost provocat de europarlamentarul austriac Helmut Brandstatter (grupul Renew Europe). Acesta a depus un amendament extrem de controversat, care viza direct o declarație recentă a președintelui sârb Aleksandar Vucic.

Vucic sugerase anterior că ar putea candida pentru funcția de prim-ministru al Serbiei. În acest context, Brandstatter a avertizat public că liderul de la Belgrad ar putea pune în scenă o strategie copiată de la Kremlin.

Brandstatter a arătat că ar putea fi vorba de o manevră după „sistemul Medvedev-Putin”.

Parlamentul European

Parlamentul European. Sursă foto: Facebook

Cu toate acestea, amendamentul depus de eurodeputatul austriac a fost respins în cele din urmă de plenul Parlamentului European.

Ce înseamnă, de fapt, „sistemul Medvedev-Putin”

Trimiterea făcută de europarlamentarul austriac face referire la o strategie celebră de conservare a puterii utilizată în Federația Rusă.

Manevra la care se referea austriacul din grupul Renew Europe a constat în asumarea de către Vladimir Putin a rolului de prim-ministru al Rusiei, cu Dmitri Medvedev ca președinte, în 2008, când Putin nu mai avea dreptul la un nou mandat prezidențial conform Constituției. Ulterior, în anul 2012, Putin a fost reales președinte și a făcut rocada cu Medvedev, pe care l-a desemnat premier.

O astfel de „rocaidă” la vârful puterii de la Belgrad ar fi putut semnala, în viziunea unor eurodeputați, o derivă autoritară similară celei de la Moscova.

Raport de o duritate extremă: Serbia a lăsat angajamentele neonorate

Chiar dacă amendamentul privind rocada politică nu a fost aprobat, textul final al raportului întocmit de Tonino Picula rămâne unul extrem de critic la adresa Serbiei, vizând deficiențe în aproape toate domeniile cheie.

Documentul recunoaște, pe de o parte, că Belgradul a atins un anumit nivel de pregătire în ceea ce privește implementarea unor recomandări venite din partea Comisiei Europene. Pe de altă parte, restanțele Serbiei sunt majore. Angajamentele fundamentale ale sârbilor au rămas totuși în mare măsură neonorate, consemnează documentul adoptat de Parlamentul European.