ROBOR o ia din nou în sus. Ce se întâmplă cu DOBÂNZILE
- Andrei Vi şan
- 23 octombrie 2018, 11:55
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, continuă să crească, ajungând marţi, pe piaţa interbancară, la 3,32% pe an, de la 3,30% pe an luni, iar de la începutul lunii avansul este de 4,73%, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 23 octombrie, indicatorul era la 1,85% pe an.
În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a stagnat la 3,52% pe an.
De asemenea, ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a stagnat la 3,58%, iar indicele ROBOR la 12 luni, a urcat la 3,63% pe an.