Din cuprinsul articolului
Zona sau regiunea centrală a orașului Rio de Janeiro cuprinde 11 cartiere, dintre care, Centro reprezintă inima financiară a orașului și arealul istoric al Regiunii Centrale. Centro Rio este predominant comercial, cu un amestec de clădiri istorice, precum și zgârie-nori moderni. Zonele rezidențiale se află în principal de-a lungul Rua do Riachuelo și Castelo. Printre obiectivele de interes ale Centro Rio se includ:
Palatul Imperial , cunoscut anterior ca Palatul Regal din Rio de Janeiro și Palatul Viceregilor. A fost unul dintre principalele centre politice ale Braziliei timp de aproape 150 de ani, din 1743 până în 1889. Paço Imperial este situat în Piața 15 noiembrie. Datorită semnificației sale arhitecturale și istorice, este una dintre cele mai importante clădiri istorice din Brazilia, destinată a servi ca sediu al Centrului cultural.
Paço Imperial
Istoria cvasilegendară și multiseculară a Bisericii Candelaria a început în anul 1609 și se încheie în anul 1877, la finalizarea Domului, dar amenajarea interioară în stil neorenascentist și diverse alte amenajări au continuat până în anul 1931, când au fost realizate cele două amvonuri monumentale din bronz în stil Art-Nouveaux, ale sculptorului portughez Rodolfo Pinto do Couto .
Igreja da Candelária
Pe tavanul culoarului principal, pictorul brazilian Zeferino da Costa și asistenții săi au pictat șase panouri care povestesc istoria bisericii.
Igreja de Nossa Senhora do Monte do Carmo da antiga Sé
Cunoscută drept Catedrala Veche din Rio de Janeiro, „Biserica Maicii Domnului din Muntele Carmel din Vechiul Scaun” este o vechea biserică carmelită care a servit drept catedrală ( Sé ) din Rio de Janeiro din anul 1808 până în 1976. În secolul al XIX-lea, a fost folosită succesiv capelă regală de către familia regală portugheză aflată în exil și, respectiv familiile imperiale braziliene. Este una dintre cele mai importante clădiri istorice din oraș.
Catedrala Mitropolitană Sfântul Sebastian, mai cunoscută sub numele de Catedrala Mitropolitană din Rio de Janeiro (Catedrala Metropolitana do Rio de Janeiro ) este un edificiu de cult modernist unicat mondial, care, din exterior, nu are nimic comun cu vreo biserică creștină, iar interiorul, de asemenea, cu excepția crucilor.
Catedral Metropolitana de São Sebastião
Noua Catedrală , așa cum este numită uneori, a fost proiectată de Edgar de Oliveira da Fonseca într-un stil modern bazat pe stilul arhitectural mayaș al piramidelor, având o formă tronconică : diametrul exterior 106 metri, cel interior 96 de metri, înălțimea 75 de metri, suprafața 8.000 de metri pătrați și o capacitate de 20.000 de persoane (din care 5.000 pe scaune) Patru vitralii rectilinii se înalță 64 de metri de la podea la tavan, unde se reunesc formând o cruce. Clopotnița catedralei este corp aparte.
În centrul istoric se află mai multe repere din epoca Belle Epoque, cum ar fi : Real Gabinete Português de Leitura (Cabinetul Regal de Lectură), Museu do Amanha (Muzeul Științei), Centro Cultural Banco do Brasil - CCBB Rio de Janeiro (Centrul Cultural al Băncii Brasiliei) Theatro Municipal do Rio de Janeiro, Biblioteca Nacional, Museu Nacional De Belas Artes, Mosteiro De São Bento (Mănăstirea și Biserica Abației Benedictine Santo Bento) Museu Historico Nacional, Mercado Popular da Uruguaiana, Ilha Fiscal ( Insula Taxelor ).
De asemenea, unele dintre cele mai mari companii din Brazilia își au sediul aici: Petrobras , Electrobras, Banca Naționlă de Dezvoltare a Braziliei – BNDES și Vale (Compania Minieră Transcontinentală ) .
Majoritatea zgârie-norilor din Rio, în special cele mai înalte edificii, se află în acest cartier. Aglomerat de luni până vineri în timpul orelor obișnuite de lucru, devine gol în timpul serii și în zilele de sâmbătă, duminică și de sărbători. Alte atracții istorice importante din centrul orașului Rio sunt Passeio Publico , o grădină publică din secolul al XVIII-lea, precum și arcadele impunătoare ale Apeductului Carioca și Casa Cave , cea mai veche cofetărie din oraș. Un „bondinho” (tramvai) pleacă dintr-o stație de lângă Catedrala Sfântul Sebastian, traversează apeductul (convertit în viaduct de tramvai în 1896) și urcă pe străzile deluroase ale cartierului Santa Teresa , din apropiere .
Înainte de lăsarea serii, vizităm plajele Leme și Copacabana. Ghidul cere conducătorului autocarului să oprească în fața Hotelului Copacabana Palace, perla interbelică a locului, pentru a ne preciza că ex-regele Carol al II-lea și Elena Lupescu au fost oaspeții hotelului,cu prilejul căsătoriei lor civile oficiate în Brazilia.
Odată cu lăsarea serii, plajele sunt luate în stăpânire de echipajele motorizate ale poliției militare. Ni se spune că sunt obișnuitele operațiuni de combatere a traficului de droguri. Pe plaja Copacabana , spun localnicii, este singurul loc din Brazilia unde funcționează democrația, în sensul că plaja este publică , tuturor accesibilă gratuit, fără rezervări anticipate.
Orașul imperial Petropolis (XVI)
Miercuri, 20 martie, la ora opt plecăm din Copacabana cu destinația Petropolis, fosta capitală imperială portugheză și reședință de vară a împăraților și aristocrației în secolul al XIX-lea, dar și a președinților din perioada republicană a federației braziliene.
Până la ieșirea din Rio de Janeiro, admirăm unicitatea peisajului urban, dată de alternanța stilurilor arhitecturale portugheze militare, religioase și civice – ale primului imperiu colonial din lume, datând din secolul al XV-lea - cu stilurile arhitecturii moderne.
Privirile ne sunt furate de coloritul spectacular al habitatelor din Parque Rubens Vaz și Parque Uniao. „Parcurile” sunt areale ocupate ilegal de migrația rurală în anii *50 ai secolului al XX-lea, în care s-au dezvoltat așa numitele villas miserias, favelele- aglomerări de căsuțe improvizate, viu colorate. În America de sud, arta murală este o soluție dantească pentru crearea aparențelor unei fericiri iluzorii, sub care este ascunsă tragedia proletarilor și perpetua amenințare insurecțională reprezentată de lumpenproletariatul secolului al XXI-lea.
Prin politici guvernamentale asistate de programe internaționale s-a trecut la introducerea infrastructurilor edilitare (apă, canalizare, electricitate, ș.a. ), dar urbanizarea nu este posibilă decât în foarte mică măsură, fiindcă în favele singura regulă a fost aceea că nu s-a respectat nici o normă edilitară, nu există o rețea stradală, ci un labirint de cărări sau trotuare înguste.
Parque Rubens Vaz și Parque Uniao, situate în proximitatea zonei portuare, par a fi reușite al eforturilor de urbanizare, aflându-se în topul dezvoltării regiunii metropolitane Rio de Janeiro.
La kilometrul 16 intrăm în municipalitatea Duque de Caxias, continuându-ne avansul către regiunea montană Fluminense și Petropolis ( orașul lui Petru, denumit astfel în onoarea împăratului Petro al II-lea al Braziliei ( Dom Pedro de Alcântara João Carlos Leopoldo Salvador Bibiano Francisco Xavier de Paula Leocádio Miguel Gabriel Rafael Gonzaga de Bragança e Habsburgo) care a domnit de la vârsta de 6 ani ( 7 aprilie 1831 – 15 noiembrie 1889 ), inițial sub o regență atent selecționată de tatăl său, împăratul Pedro I.
Vizităm Muzeul Palatului Imperial, unde aveam să aflăm că Pedro al II-lea a fost un model de înaltă ținută al monarhiei luminate. Erudiția sa i-a impresionat pe Friedrich Nietzsche, Victor Hugo, Richard Wagner, Louis Pasteur, Frederic Mistral, Alessandro Manzoni și alte pesonalități ale vremii, cu care avea corespondență.
Împăratul a construit, din proprii lui bani, Conservatorul Național de Muzică, Academia Imperială de Muzică și Opera Națională. Cei mai talentați tineri erau trimiși în Europa, tot pe socoteala împăratului, pentru a se perfecționa. Deoarece Pedro al II-lea nu putea trăi fără muzică, Teatrul liric din Rio de Janeiro ajunsese, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, centrul intelectual și social al Capitalei. A adus în Brazilia pictori, sculptori și arhitecți francezi, care au creat în noul Imperiu opere plastice baroce sau neoclasice, devenite curând modele pentru artiștii locali.
În timpul domniei sale a fost creat "Institutul brazilian de istorie și geografie". De asemenea, a finanțat crearea Institutului "Pasteur". Charles Dawin a spus despre el: "Împăratul face atâtea pentru știință, că fiecare om de știință este obligat să-i arate cel mai mare respect".
Până la sfârșitul domniei sale, la Palatul "São Cristóvão" existau trei biblioteci care conținea peste 60.000 de volume. Citea, scria și vorbea în 12 limbi, 8 europne, plus sanscrita, chineza , ebraica și araba.
La începutul anilor 1850, Brazilia se bucura de stabilitate internă și de prosperitate economică. Pedro a comandat construirea de drumuri și căi ferate, a pus bazele unei industrii naționale și ale unui sistem bancar propriu, a liberalizat comerțul cu toate țările lumii, a făcut din așezările portuare braziliene adevărate orașe europene.
Împăratul a fost un consecvent oponent al sclaviei, iar abolirea acesteia a însemnat nu doar o chestiune delicată, ci și un proces de durată , de la începutul domniei și până în 1877, cu doi ani înainte de răsturnarea monarhiei .
La finalul vizitei în Palatul Imperial am fost invitați să vizionăm colecția de „Ferrari” a Împăratului Pedro al II-lea, expusă într-o anexă a Palatului, Curiozitatea era maximă: Ce fel de Ferrari a avut împăratul ?! În grajdul regal se afla o unică și splendidă colecție de calești. Nu am putea nega că designerii bolizilor „Ferrari” nu s-ar fi inspirat din grațiozitatea liniilor caleștilor imperiale .
