Rezultatele care au dat peste cap calculele favoritelor la Cupa Mondială
- Maria Dima
- 7 iulie 2026, 10:14
Cupa Mondială. Sursa foto: Facebook
Selecționerul Argentinei, Lionel Scaloni, consideră că ediția din 2026 a Cupei Mondiale este una dintre cele mai echilibrate din ultimii ani. Înaintea confruntării cu Egiptul din optimile de finală, tehnicianul campioanei mondiale a spus că nicio echipă nu a demonstrat până acum că este favorita incontestabilă la câștigarea trofeului și a explicat de ce marile naționale întâmpină dificultăți.
Argentina va întâlni marți Egiptul, la Atlanta, într-un meci din optimile de finală, iar Scaloni a vorbit despre nivelul ridicat al competiției și despre condițiile care, în opinia sa, au făcut ca diferențele dintre favorite și outsideri să fie mai mici decât la edițiile precedente.
Lionel Scaloni: „Nicio echipă nu s-a desprins clar”
Antrenorul Argentinei a subliniat că toate formațiile considerate favorite au fost puse la încercare în această competiție.
„Cred că această Cupă Mondială se dovedeşte dificilă pentru toată lumea. Nu există o echipă care să fie clar favorită”, a declarat Lionel Scaloni.
Selecționerul a oferit drept exemple parcursul Franței și al Spaniei în faza eliminatorie.
„Zilele trecute, Franţa părea un adversar formidabil. Şi încă este, dar s-a chinuit împotriva Paraguayului. Acum am văzut Spania împotriva Portugaliei, care cred că a câştigat pe bună dreptate, dar au avut şi ei dificultăţi până în ultimul moment”, a spus tehnicianul argentinian.

Lionel Scaloni. Sursa foto: Platforma X
Condițiile de la turneu, printre explicațiile oferite de selecționer
În opinia lui Scaloni, echilibrul din competiție este explicat atât de progresul echipelor considerate mai puțin valoroase, cât și de particularitățile acestei ediții a Cupei Mondiale.
Selecționerul a amintit distanțele mari dintre orașele gazdă, numărul redus de zile de odihnă dintre meciuri, pauzele de hidratare și condițiile de joc, despre care spune că influențează ritmul partidelor.
„Această Cupă Mondială este dificilă. Deplasările, căldura, terenurile, iarba... uneori mingea nu se mişcă bine. Există o mulţime de factori care fac dificilă demonstrarea cu adevărat a superiorităţii tale”, a explicat el.
Cum își evaluează Scaloni echipa după primele patru meciuri
Deși Argentina a ajuns în optimi cu victorii pe linie, Scaloni consideră că echipa sa mai are aspecte de îmbunătățit.
Campioana mondială a câștigat toate cele trei meciuri din faza grupelor, iar în optimi a trecut cu emoții de Capul Verde, după un succes cu 3-2 obținut în prelungiri.
„Am câştigat cele patru meciuri şi cred că acesta este un motiv de satisfacţie. Există întotdeauna lucruri pe care le putem ajusta, chiar şi atunci când câştigi”, a afirmat selecționerul.
„Dacă nu ai caracter, ești eliminat”
Scaloni este convins că, în momentele dificile, diferența este făcută de caracterul echipei, nu doar de calitatea jocului.
„Într-un meci, când lucrurile nu merg cum vrei sau adversarul îţi îngreunează lucrurile, atunci poţi recurge la tărie, la intensitate, la spiritul pe care îl avem în ADN-ul nostru. Şi asta este ceva ce are această echipă. Atunci poţi juca mai bine sau mai rău, dar când nu poţi juca bine, ai nevoie de toate acestea. Altfel, eşti eliminat.”
Tehnicianul a adăugat că tocmai această atitudine a ajutat Argentina să depășească momentele complicate din partida precedentă.
„Sunt convins că dacă nu am fi apelat la caracterul nostru în ultimul meci, am fi fost eliminaţi”, a spus Scaloni.
Argentina și Egipt, duel în premieră la Cupa Mondială
Partida dintre Argentina și Egipt va marca prima confruntare dintre cele două reprezentative la un turneu final al Cupei Mondiale.
Statistica este însă de partea sud-americanilor. Campioana mondială vine după opt victorii consecutive în fața unor selecționate africane la turneul final și încearcă să își prelungească seria pentru a obține calificarea în sferturile de finală.