Rezultat spectaculos pentru Iohannis! PSD, în cădere liberă. Cine intră în turul doi

Rezultat spectaculos pentru Iohannis! PSD, în cădere liberă. Cine intră în turul doi

Conform ultimului sondaj CURS, Klaus Iohannis se află pe primul loc în cursa pentru Cotroceni.

Cercetarea a fost efectuată în perioada 19 iulie - 5 august pe 1600 de persoane prin interviuri față în față la domiciliul acestora.

Marja de eroare este de plus/minus 2,45% la un nivel de încredere de 95%.

Președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale ar fi votat în primul tur de 39% din totalul celor care au mers la vot și au indicat o opțiune. Pe locul doi, la o distanță destul de mare, se situează președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, candidatul ALDE la alegerile prezidențiale cu 18%. Tăriceanu e urmat de Dan Barna, candidatul comun al Alianței politice „Alianța 2020 USR+PLUS” cu 17% și de premierul Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale cu 14%.

În ce privește partidele politice, topul este dominat de PNL cu 31 la sută%. Urmează Partidul Social Democrat cu 24% și Alianța 2020 USR+PLUS cu 20%. La mare distanță urmează ALDE cu 8% și Pro România cu 7%. PMP și UDMR încheie plutonul cu 5 și respectiv 4 la sută.

Referitor la mulțumirea față de activitatea președintelui și premierului, 47% se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de prestația președintelui Klaus Iohannis. 50% sunt nemulțumiți și foarte nemulțumiți de activitatea lui. 23% se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de prestația premierului Viorica Dăncilă. 74% se declară nemulțumiți și foarte nemulțumiți de activitatea ei.