Potrivit Ministerului Sănătăţii, tinerii medici s-au înscris pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, pe cele 5415 locuri aprobate de Guvernul României, după majorarea cifrei de şcolarizare de la 4.000. 

„Ne-am pregătit pentru desfăşurarea Rezidenţiatului. Anul acesta am crescut numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs şi am corelat numărul acestora cu necesarul de medici pe fiecare specialitate. Am suplimentat locurile pe specialităţi deficitare ca de exemplu epidemiologie şi medicină de familie pentru că avem un deficit de medici epidemiologici în spitale, dar şi de medici de familie în zonele rurale”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Anul acesta se înregistrează cel mai mare număr de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie care s-au înscris la concurs din ultima perioadă.

„Avem un record de înscrişi din ultimii ani. După o analiză am constatat că, alături de creşterea numărului de locuri, ultimele măsuri din programul de guvernare pe care le-am aplicat, şi mă refer aici la creşterea salariilor medicilor şi programul de dotare cu echipamente medicale al spitalelor, au făcut ca medici care s-au îndreptat spre alte domenii, ca de exemplu industria farma, să dorească să lucreze în unităţile sanitare”, a declarat Sorina Pintea.

Pentru medicină sunt 4.730 de locuri, din totalul de 5.415 locuri şi posturi, 406 locuri sunt pentru medicină dentară, iar 225 pentru farmacie și 54 sunt alocate pentru ministere cu reţea sanitară proprie.

Concursul de intrare în rezidenţiat se va desfăşura la Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara și va avea aceleaşi metodologie de organizare, tematică şi bibliogafie ca şi anul trecut.

 

Dintre cele 5.415 locuri şi posturi, un număr de 

 

Te-ar putea interesa și: