Revolta oamenilor de cultură din București, după decizia primarului Ciprian Ciucu. „E crimă cu premeditare”

Revolta oamenilor de cultură din București, după decizia primarului Ciprian Ciucu. „E crimă cu premeditare”

Liviu Mihaiu, realizatorul podcastului „Condamnați la cultură”, difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România, a discutat, miercuri cu poeții Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu, dar și cu Laurențiu Constantin, manager cultural. Subiectul a fost legat de intenția primarului general, Ciprian Ciucu, care ar vrea să comaseze mai multe instituții culturale. Fapt care a strânit mari nemulțumiri, exprimate și printr-o petiție.

Revolta oamenilor de cultură din București, după decizia primarului Ciprian Ciucu. „E crimă cu premeditare”

„Pornesc de la premisa că toți cei de aici îl creditează pe Ciprian Ciucu ca fiind un om onest, un om care, cum a spus domnul Iaru mai devreme, a-a fotografiat cu scritorii la Gaudamus. Așa cum a arătat până acum și ce a făcut mai ales în Sectorul 6, chiar are o afinitate pentru cultură. Pornim de la această premisă. Pornesc și de la premisa că poate ar fi bine intenționat.

Însă, consilierii lui sau cine i-au dat această idee îl pun acum într-o situație de a fi receptat, nu ca un primar liberal. ci drept o nouă Suzana Gâdea a culturii, a administrației publice, un gropar de instituții”, a spus Cipariu. Care a vorbit despre o „crimă cu premeditare” a Primăriei Capitalei.

„Ceea ce eu cred că Ciprian Ciucu în forul lui interior Știu că, de exemplu, printre semnatarii protestului nostru a fost și profesoara lui de la SNSPA, Mihaela Miroiu. Și Mihaela Miroi a scris la un moment dat un text pe Facebook, la fel de încurajator, că Ciprian Ciucu iubește cultura și așa mai departe. Ori. Ceea ce se întâmplă acum arată de fapt o crimă cu premeditare. De ce zic cu premeditare? Practic de două luni de zile, trei luni de zile.”

Comasarea instituțiilor a stârnit furia

Problema a plecat de la ideea de comasare a mai multor instituții culturale. Unele dintre acestea fiind blocate în acest moment din punct de vedere financiar.

„Bugetele care erau dedicate culturii nu au mai fost executate astfel încât, de exemplu, au fost instituții, cum e Lumina, Creartul, chiar și Arcubul, care nu au mai putut să angajeze plăți.

Pentru că ei de fapt aveau în minte încă din februarie-martie această idee de comasare. Astfel încât instituțiile astea nu au mai putut să facă proiecte culturale. S-au blocat. Ceea ce mi-arată că este o premeditare, dar cel mai grav lucru este că sunt omorâte șapte instituții culturale. Și asta se întâmplă fără să se facă un studiu”, a mai explicat invitatul emisiunii.”

Se creează un paradox bugetar

Dan Mircea Ciparu a mai remarcat că acțiunea pe care vrea să o concretizeze Cirpian Ciucu nu a fost urmată și de explicații. „Ciprian Ciucu nu a putut să explice de ce vrea să facă o nouă direcție, mega direcție, când deja există direcția de cultură.

Ce face cu direcția de cultură? Îi dă pe ei afară, adică la ora actuală există deja direcția de cultură care are bani și stat de plate și așa mai departe și care și ea consumă niște bani. și s-ar mai face această mega direcție care ar avea exact același ce să vezi, aceleași atribuții cu direcția de cultură.”

Laurențiu Constantin spune că ideea comasări a fost impusă de la centru, de la Executivul condus de Ilie Bolojan. „A fost o decizie care nu s-a întâmplat la nivelul primăriei, ci la nivelul Guvernului. Și i-a vizat pe toți. Și Ministerul Culturii și Institutul Cultural Român. Și apoi s-a propagat. Nu știu dacă e a liberalilor, dar s-a propagat, pentru că e o coaliție acolo, s-a propagat la nivel local.”

4
5
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]