REVOLTĂ împotriva lui Merkel. „Autoritatea cancelarei este DISTRUSĂ!”
- Radu Pădure
- 26 septembrie 2018, 10:02
Unul dintre cei mai fideli și apropiați colaboratori ai lui Merkel, Volker Kauder, nu a mai fost învestit ca șef al grupului CDU-CSU din Bundestag.
În pofida tuturor așteptărilor, deputații democrat creștini și social creștii l-au preferat în locul pupilului lui Merkel pe Ralph Brinkhaus, deputat de Renania de Nord-Westfalia, care a câștigat cu 125 de voturi la 112.
Kauder se afla în fruntea alianței lui Merkel din 2005, de când aceasta a fost aleasă cancelar, rămânând omul de încredere al acesteia și bucurându-se de o autoritate incontestabilă în rândul parlamentarilor CDU-CSU.
„Este o revoltă împotriva lui Merkel”, a scris pe Twitter Thomas Opperman, vicepreședinte al Bundestagului și membru al Partidului Social Democrat (PSD), aliat cu Merkel la guvernare.
„Autoritatea cancelarei în propriul grup este distrusă”, a scris și Alexander Graf Lambsdorff, vicepreședinte al grupului liberal-democrat.
„Felicitări colegilor noștri conservatori. Un pas în direcția cea bună. Trebuie să urmeze Merkel”, a salutat evenimentul Alice Weidel, co-președintă a grupului AfD din Bundestag. AfD este principalul partid german de opoziție, eurosceptic și anti-imigrație.