Revine „pe sticlă” la Antena 1?!? Sună, deocamdată, de necrezut

Revine „pe sticlă” la Antena 1?!? Sună, deocamdată, de necrezut

Simona Gherghe intenționează să revină în televiziune la un an după ce s-a retras de la emisiunea „Acces Direct”.

Vedeta susține că duce dorul interacțiunii cu publicul însă nu a precizat dacă va reveni la emisiunea pe care a prezentat-o aproape nouă ani. Simona Gherghe a anunțat că ia în calcul să se întoarcă la finalul pandemiei și că își va alege cu grijă noul format în care va activa.

Vedeta de televiziune a anunțat, într-un interviu, că intenționează să revină pe micul ecran, la finalul pandemiei de coronavirus.

„Sper să fie bine și să mai existe bugete pentru producții tv. Sunt mulți oameni care și-au pierdut pâinea și care stau cu grija lunilor ce vor urma. Dar am speranța că, ușor, ușor, lucrurile vor reveni la normal, căci românii iubesc să se uite la televizor. Mi-e dor de televiziune, de adrenalina live-ului, de interacțiunea cu telespectatorii. Când se va termina pandemia asta, am de gând să mă întorc la profesia mea, într-un format pe care îl voi alege cu grijă”, a spus Simona Gherghe, potrivit Click.ro

Ne puteți urmări și pe Google News

Până la revenirea pe micul ecran, vedeta se ocupă de platformele social-media pe care le administrează, Facebook și Instagram, unde a demarat o serie de interviuri cu specialiști din diverse domenii.

În urmă cu un an, în decembrie, Simona Gherghe a relatat de ce a ales să părăsească Acces direct. Potrivit spuselor sale, motivul retragerii a fost oboseala și consumul emotional, care s-au acumulat în cei nouă ani de emisiune.