Revelion cu incidente. Un bărbat rănit de artificii, peste 450 de intervenții ale Poliției și zeci de misiuni ale pompierilor
- Sanda Frunze
- 1 ianuarie 2026, 16:30
Sursa foto: Telegram/Poliția Națională a Republicii MoldovaRepublica Moldova. Un pacient se află internat în Secția de Terapie Intensivă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale în urma exploziei unui foc de artificii, în noaptea de Revelion, potrivit unui comunicat al IMSP Institutul de Medicină Urgentă (IMU). În total, aproape 200 de persoane s-au adresat Departamentului de Primiri Urgențe în noaptea dintre ani, iar 35 au necesitat spitalizare.
Potrivit instituției, „în cursul nopții, doi pacienți s-au prezentat la spital în urma exploziilor provocate de focurile de artificii”. Unul dintre aceștia a primit îngrijirile medicale necesare și a fost externat, urmând tratament ambulatoriu, în timp ce „cel de-al doilea pacient a necesitat intervenție chirurgicală și este internat în prezent în Secția Terapie Intensivă”.
Conform datelor oficiale, „la nivelul Departamentului de Primiri Urgențe de la Institutul de Medicină Urgentă s-au adresat 197 de persoane, care au fost consultate și investigate de echipele medicale”. Dintre acestea, „35 de pacienți au necesitat spitalizare, în funcție de gravitatea afecțiunilor”.

Sursa foto: Facebook/IGSU
Peste 450 de intervenții ale Poliției în noaptea dintre ani
Potrivit Poliției, în noaptea dintre ani, forțele de ordine au intervenit în peste 450 de cazuri pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Cele mai multe solicitări au vizat tulburarea ordinii publice, incidentele legate de consumul excesiv de alcool și utilizarea articolelor pirotehnice.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să respecte regulile de siguranță și legislația în vigoare, subliniind că structurile de ordine publică au fost și vor rămâne la datorie pentru protecția și siguranța populației.
Zeci de misiuni ale salvatorilor și pompierilor în noaptea de Revelion
Salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în 59 de misiuni în noaptea dintre ani, monitorizând situația operativă la nivel național și prevenind mai multe incendii și situații de risc. Potrivit autorităților, în urma acestor intervenții, victime nu au fost raportate.
Într-un comunicat al instituției se menționează că „în noaptea dintre ani, salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de magia sărbătorilor în siguranță”. Echipele de intervenție au asigurat permanența la nivel național și au fost pregătite să intervină pe parcursul întregii nopți în caz de urgență.
În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au fost solicitați să intervină în 59 de misiuni, cele mai multe fiind legate de „lichidarea focarelor de ardere, dar și prevenirea incidentelor și altor situații excepționale”.
Incendii în mai multe localități, fără victime
Unul dintre incendiile înregistrate în noaptea de Revelion a avut loc în localitatea Hăsnășenii Noi, raionul Drochia, unde flăcările au cuprins un autovehicul. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în seara zilei de 31 decembrie 2025, la ora 21:42. O echipă de pompieri a intervenit la fața locului și a reușit lichidarea incendiului către ora 23:09.
Un alt incident s-a produs într-o gospodărie din localitatea Cîșla, raionul Cantemir. Intervenția promptă a pompierilor a prevenit izbucnirea unui incendiu în interiorul locuinței. Potrivit IGSU, „depunerile de funingine din coșul de evacuare a fumului al sobei au luat foc”. Focarele au fost stinse operativ, fiind evitată producerea unei situații excepționale.

Sursa foto: Facebook/IGSU
De asemenea, pompierii au intervenit în satul Costești, raionul Ialoveni, după ce un incendiu a izbucnit într-o anexă a unei case. Două echipe de salvatori au reușit să lichideze arderea fără ca aceasta să se extindă. În timpul intervenției, au fost evacuate două butelii de gaz din interiorul construcției afectate, prevenindu-se riscul unei explozii. Nici în acest caz nu au fost înregistrate victime.
Peste 400 de salvatori, mobilizați la nivel național
Pentru asigurarea securității cetățenilor în noaptea de Revelion, „peste 400 de salvatori și pompieri cu 150 de unități de tehnică au fost în gărzile de intervenție”, precizează IGSU.
Autoritățile îndeamnă în continuare populația să manifeste prudență și responsabilitate. „Pentru ca sărbătorile să nu fie umbrite de situații de risc”, cetățenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de securitate a vieții și să apeleze Serviciul 112 în orice situație de urgență.