Rețeta succesului de la Smiley. Disciplina e baza chiar și atunci când nu ai chef

Rețeta succesului de la Smiley. Disciplina e baza chiar și atunci când nu ai chefSmiley. Sursa foto Hahah Production

Artistul Smiley a explicat că indiferent cât de greu îți e într-o zi să te ridici din pat trebuie să faci pentru a avea succes. De altfel acesta a explicat că rețeta a fost pusă în aplicare și de Picasso și de Michael Jackson.

Smiley se mobilizează în orice condiții

Cântărețul a povestit la un podcast faptul că uneori cel mai greu lucru este să te mobilizezi. Acesta este motivul pentru care există disciplină. ”Lucrul care te salvează în fiecare zi e unul singur. Noi avem mood-uri (n.r.-toane) câteodată avem chef, câteodată nu avem chef. Câteodată suntem prea obosiți, parcă nu îți vine să te ridici din pat.

Smiley

Sursă foto: Instagram

Ce te salvează este disciplina. Știi ce spunea Picasso? Eu mă trezesc în fiecare seară, mă duc în studio să pictez pentru că noaptea vine muza și eu dacă nu sunt prezent, muza pleacă în altă parte”, a explicat interpretul.

Și Michael Jackson era condus de același principiu

De altfel, Picasso nu a fost singurul care se ghida după acest principiu. ”Michael Jackson la fel spunea. Eu trebuie să fiu prezent în studio că am chef că nu am chef, că am inspirație că nu am inspirație, că am o idee că nu am o idee, trebuie să fiu prezent în studio.

El spunea în general seara. Pentru că muza vine, el a spus același lucru ca Picasso, muza vine și dacă eu nu sunt prezent se duce la Prince”, a mai spus solistul.

Disciplina este ”medicament” pentru creier

Neuro-știința a demonstrat faptul că un program bine pus la punct poate să ajute în mobilizarea creierului pentru îndeplinirea sarcinilor. De asemenea disciplina ajuta foarte mult în acest sens, astfel că indiferent de toane taskurile vor fi duse la bun sfârșit. De aceea un program bine stabilit este nu doar util, ci necesar.

Ne puteți urmări și pe Google News