Ilie Matei, unul dintre cei mai cunoscuți șoferi de TIR din România, a scris despre cum au ajutat-o transportatorii pe una dintre colegele lor să procure un medicament care nu se găsesc în farmaciile românești.

Povestea este despre oameni, despre ajutorul pe care și-l dau în momente grele și dovedește că și românii pot fi solidari și empatici. Cu atât mai mult cei care practică această profesie dificilă și bat drumurile Europei fac tot posibilul să se ajute între ei.

Întreaga poveste s-ar putea concentra în trei fraze. Ilie Matei a primit un telefon, sâmbătă seară, de la un alt camionagiu, care i-a cerut ajutor să procure un medicament pentru mama unei colege și prietene comune. A transmis mesajul mai departe, altor șoferi împrăștiați prin întreaga Europă, iar după câteva zile a primit răspunsul. Unul dintre cei la care a apelat a procurat medicamentul cu pricina și s-a oferit să-l trimită, tot prin intermediul unui TIR-ist, celei care avea nevoie de el.

Doar că, dincolo de aceste trei fraze mai există ceva. Concluzia că, oricât ar fi de înstrăinați, românii care bat singuri drumurile Europei ”sunt speciali” pentru că nu au uitat să fie oameni.

În cele ce urmează puteți citi povestea lui Ilie Matei așa cum a scris-o, preluată de pe contul său de Facebook.

Rețeaua TIR-iștilor

„Când eram eu mic, ziua copilului se sărbătorea vara. În timp, oamenii cresc și devin mai reci, doar că asteptările din copilărie rămân la fel. Așa se intamplă și cu ai mei de pe șosele, se închid în ei, așteptând zilnic că altcineva să incălzeasca totul în jurul lor.

De fiecare dată când sunt aproape de a cădea în plasa în care majoritatea își agață încrederea față de ceilalți în cui, iau câte un refresh zdravăn și îmi dau seama că de fapt oamenii ăștia pe multe roți chiar sunt speciali, așa cu buni și cu răi, agitați sau deopotrivă reci și nepăsători.

Recunosc, uneori mă simt scârbit de unele chestii, dar îmi insuflu că mă aflu în locul nepotrivit cu oameni nepotriviți!

Cum acționează șoferii de camioane

Sâmbătă seară mă sună un prieten aflat în cabina la vreo 2.300 km. Omul mă roagă dacă pot face rost de un medicament ce nu se mai comercializează în România, medicament care îi este urgent necesar mamei unei colege și prietenă comună. Este vorba de Hidrocortizon, care nu aș știi să va spun exact la ce folosește, dar care nu se mai vinde în rețeaua de farmacii românești, asta după ce am verificat sunând niște prieteni farmaciști.

Acum, știți că rețeaua noastră este vastă, oamenii șoselelor pe care îi cunosc sunt răspândiți prin absolut toate cotloanele din Europa, așa că m-am apucat să dau mesaje și să îi sun pe câțiva dintre ei, dintre cei stabiliți cu reședința în state mari europene.

La primul apel au răspuns imediat, chiar dacă era sâmbătă la o ora f. târzie. Franța, Spania, Germania, Belgia, Ungaria și Uk, colegi ai noștri de acolo au început și ei să sune în stânga și dreapta.

Ajutorul oferit de cineva la care nici nu se aștepta

Aseară mă sună Gabriel Cătinean, coleg al nostru, un om cu care nu vorbesc zilnic, ba chiar nu cred că vorbisem de ceva timp, ultima noastră conversație fiind nu tocmai una de care să fiu mândru și care ne-a cam lăsat bosumflați pe moment.

Omul lucrează de ani buni în Germania, locuind cu familia la Nuremberg. Îl sunasem sâmbătă lăsând mândria la o parte și cu scuzele de rigoare el a fost unul dintre cei cărora le-am cerut  ajutorul, chiar dacă nu mai vorbisem cu el de mult timp și putea să mă refuze politicos.

«S-a rezolvat Ilie, medicamentele sunt la mine, să mă sune omul că să vedem cum i le trimit!»

Asta mi-a spus aseară, fără să o lungeasca inutil sau să aducă în discuție alte chestii. Nu a vrut să asculte mulțumiri și de astea, dar m-am simțit foarte mândru că am între cunoștințe un om că el, asta după ce acum vreo 2 ani aproape s-a încăierat cu un neamț la o vulcanizare pt a îmi face o pană.

Vedeți voi, oameni sunt peste tot, doar să îi poți vedea!

Așteptările tuturor sunt să fie primiți cu lauri asemeni impăratilor români, doar pentru că fac meseria asta! Nu se va întâmplă, mediul nostru de lucru este unul dur! Dar când avem nevoie unul de altul, oamenii reacționează, rezolva și nu așteaptă mulțumiri, chiar dacă uneori bărbațîi sunt cocoși și se mai încaieră din motive banale!

Pe comentacii aia cu așteptări mari, dar care nu oferă decât aer consumat inutil, îi ignor de ani buni, ei vor coaliții și propovăduiesc individualismul, oameni singuri care se vor lideri ai unor alți oameni singuri… orice ai face nu ai cum să îi schimbi! Știu, mulți aveți impresia că sunteți singuri pe cărările astea, dar niciodată nu au fost mai mulți oameni acolo unul pentru altul că acum!

În plus, cred că mulți și-au învățat lecția după tragedia din ultimele săptămani.

Mâine vor ieși niște ctitori ai acestei meserii care îmi vor spune că mă înșel, că bla bla, cu veninul aferent… Băieti, eu am argumente, la orice apel ai mei au răspuns, aia buni, aia răi, aia hoți și aia cinstiți! Dacă nu aveți exemple pozitive care să răspundă apelului vostru, m-aș uită mai atent la omul din oglindă, poate că acolo e problema, veninul ține la distantă pe ceilalți!!

Ai mei sunt peste tot, și-n gaură de șarpe știu că mă pot baza pe ei și sunt tare mândru de chestia asta! Pe șosele ne avem doar unii pe ceilalți!!”