REPUBLICANII câştigă şi FLORIDA. Voturile au fost RENUMĂRATE
- Gabriel Valentin
- 19 noiembrie 2018, 07:51
Guvernatorul republican al Floridei, Rick Scott, a câştigat duminică mandatul de senator, învingându-l pe deţinătorul actual al postului, democratul Bill Nelson, într-o cursă electorală care s-a încheiat după o renumărare manuală, transmite AFP.
Potrivit rezultatelor definitive publicate de autorităţile electorale din Florida, Scott a obţinut 50,05% din sufragii, adică puţin peste 10.000 de voturi în plus faţă de senatorul în exerciţiu.
Preşedintele american, Donald Trump, l-a felicitat imediat pe Twitter pe Rick Scott pentru "o campanie curajoasă şi încununată de succes".
Deşi republicanii erau deja siguri că vor păstra controlul în camera superioară a Congresului, victoria în acest mare stat din sud le oferă o majoritate mai confortabilă.
Bill Nelson, senator din partea Floridei din 2001, şi-a acceptat înfrângerea duminică.
„Tocmai am vorbit cu senatorul Bill Nelson, care şi-a recunoscut înfrângerea cu eleganţă”, a indicat Rick Scott, într-un comunicat.
În acelaşi stat american, candidatul democrat la postul de guvernator, Andrew Gillum, şi-a acceptat de asemenea, sâmbătă, înfrângerea în faţa republicanului Ron DeSantis, transmite Agerpres.