Republica Moldova a retras licența de Moldovagaz. Ce companie va prelua consumatorii

Republica Moldova a retras licența de Moldovagaz. Ce companie va prelua consumatorii

Agenţia Naţională pentru Reglementarea Energiei din Republica Moldova (ANRE) a anunțat că licența de distribuție a gazelor a fost retrasă de la Moldovagaz, companie controlată în proporție de 50% de Gazprom, și a fost transferată către compania de stat Energocom.

Energocom va prelua distribuția gazelor în Moldova

Distribuția gazelor către aproximativ 800.000 de consumatori va fi preluată de Energocom începând cu 1 septembrie, a anunțat ANRE.

Decizia a fost luată în urma unui conflict între Republica Moldova și monopolul rus al gazelor. Gazprom susține că Moldova are o datorie de cel puțin 709 milioane de dolari pentru livrările de gaze, datorii provenite în principal din partea industriilor de stat. Chișinăul, pe de altă parte, invocând audituri independente, neagă existența acestor datorii.

Aceste restanțe ar fi fost motivul principal al întreruperii livrărilor de gaze în ianuarie. Întreruperea, care a coincis cu oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina, a afectat aprovizionarea cu gaze a Transnistriei, regiunea separatistă pro-rusă. Restul Moldovei a fost alimentat din alte surse, inclusiv din România.

Acuzațiile aduse de Gazprom

Gazprom acuză Moldova că nu a rezolvat problema datoriilor, deși compania rusă a propus soluții pentru achitarea restanțelor.

„Guvernul moldovenesc a introdus o serie de măsuri care, în ultimă instanţă, vor duce la reorganizarea forţată a Moldovagaz, la o creştere bruscă a preţurilor la gaze şi, în consecinţă, la o scădere a securităţii energetice a ţării”, a transmis Gazprom.

Gazprom

Gazprom / Sursa foto: Arhivă EVZ

Gazprom susține că autoritățile de la Chișinău ar fi provocat „reorganizarea forțată” a companiei Moldovagaz, ceea ce, potrivit concernului rus, ar fi dus la creșterea prețului de achiziție a gazelor și la majorarea tarifelor pentru consumatori. Aceasta ar fi avut ca efect și diminuarea securității energetice a Republicii Moldova, scrie NewsMaker.

Moldova a încheiat acorduri cu furnizori europeni

Moldova se află într-un conflict îndelungat cu Gazprom privind prețurile și restanțele la gaze. În încercarea de a reduce dependența de Rusia, Moldova a încheiat acorduri cu furnizori europeni pentru achiziționarea de gaze.

Chișinăul susține că decizia sa a fost influențată și de refuzul Gazprom de a aplica modificările cerute de Uniunea Europeană, care vizează separarea responsabilităților pentru transportul și furnizarea gazelor.

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că problemele sunt de natură „politică” și nu pot fi controlate de companie, conform Reuters.

Republica Moldova a fost dependentă de Federaţia Rusă pentru aprovizionarea cu gaze naturale timp de mai bine de 30 de ani. În acest interval, Moscova a folosit această dependenţă ca un instrument de influenţă politică, mai ales după începutul invaziei ruse în Ucraina, în 2022.