Gazprom pierde teren la Chișinău. Moldovagaz riscă să fie eliminată din furnizarea gazelor
- Sanda Frunze
- 1 august 2025, 23:07
Sursa foto: știri.mdRepublica Moldova. Moldovagaz, companie-fiică a concernului rus „Gazprom”, riscă să rămână fără licența de furnizare a gazelor naturale. Potrivit unui comunicat emis de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), întreprinderea nu a respectat cerințele stabilite în luna aprilie privind separarea funcțională, decizională și juridică a activităților de furnizare, transport și distribuție.
„Moldovagaz” avea termen până la 31 iulie pentru a notifica ANRE cu privire la realizarea acestor cerințe. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, autoritatea anunță că este îndreptățită să retragă licența de furnizare a gazelor naturale, eliberată companiei în anul 2018.

Sursa foto: ANRE
Decizia va fi luată pe 4 august
Autoritatea de reglementare urmează să adopte o decizie în acest sens în ședința publică programată pentru luni, 4 august. Pe ordinea de zi figurează retragerea licenței SA „Moldovagaz”. DE asemenea revocarea obligațiilor de serviciu public care i-au fost impuse, dar și constatarea întrunirii condițiilor pentru aplicarea Hotărârii nr. 248/2025.
Această hotărâre prevede desemnarea Societății pe Acțiuni „Energocom” ca furnizor cu obligații de serviciu public pentru anumite categorii de consumatori finali.
Vadim Ceban: „Cel mai probabil, Energocom va deveni furnizorul”
Directorul general al „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a recunoscut că întreprinderea nu va mai deține rolul de furnizor de gaze, dar va presta servicii către noul furnizor, respectiv „Energocom”.
„Nu a fost implementat pe deplin Pachetul Energetic III. Este vorba de o reținere. Noi rămânem încă proprietari ai rețelei de transport. Activitatea aceasta nu poate fi combinată cu activitatea de furnizare. Cel mai probabil, în baza deciziei ANRE, Energocom va deveni furnizorul, iar Moldovagaz va presta servicii de facturare și deservire a clienților”, a explicat Ceban.
Măsură accelerată în contextul reformei energetice
În luna aprilie curent, ANRE a obligat „Moldovagaz” să finalizeze separarea activităților până la 31 iulie 2025, cu un an și două luni mai devreme decât termenul inițial. Lucru stabilit pentru 30 septembrie 2026. Măsura face parte din procesul de implementare a Pachetului Energetic III, în conformitate cu angajamentele Republicii Moldova față de Uniunea Europeană.

Sursa foto: Arhivă/EVZ
Recean: Energocom va asigura livrarea gazelor începând cu luna august
Premierul Dorin Recean a anunțat marți, 29 iulie, că „Energocom” va prelua, începând cu luna august curent, responsabilitatea livrării gazelor naturale către consumatorii din Republica Moldova.
„Astfel, compania de stat va înlocui pe piață SA Moldovagaz, o filială a concernului Gazprom”, a subliniat prim-ministrul.
Potrivit ANRE, noul furnizor desemnat va asigura continuitatea în furnizarea gazelor naturale, la prețuri reglementate. De asemenea, transparente, nediscriminatorii și ușor de comparat. Trecerea la un nou furnizor nu va afecta consumatorii finali, iar serviciile vor fi asigurate în condiții de calitate și siguranță.
Procesul de tranziție urmează să fie finalizat până la 1 septembrie 2025.