Relația Macron-Putin s-a rupt definitiv. Peskov: „Franța este un stat neprietenos faţă de ţara noastră”

Relația Macron-Putin s-a rupt definitiv. Peskov: „Franța este un stat neprietenos faţă de ţara noastră”

Kremlinul continuă să extindă lista țărilor „neprietenoase” care fac obiectul contramăsurilor de la Moscova. Președintele Vladimir Putin și președintele Emmanuel Macron nu au mai vorbit la telefon de două luni, deoarece Franța este o țară „neprietenoasă”, iar discuțiile nu sunt „necesare” în acest moment, a declarat Kremlinul.

Președinții Vladimir Putin şi Emmanuel Macron nu au mai avut nicio convorbire telefonică de două luni pentru că Franţa este o ţară „neprietenoasă”, a declarat vineri Kremlinul.

„Ei bine, mai întâi Franţa este un stat neprietenos în ceea priveşte acțiunile pe care le întreprinde faţă de ţara noastră”, a declarat presei Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări privind absența discuțiilor telefonice recente între cei doi lideri, care au discutat în mai multe rânduri la începutul anului.

„Ei nu se sună pentru că estimează că nu a venit momentul şi că în prezent pur şi simplu nu este necesar. Dacă vor simţi că este necesar, ne pot suna imediat”, a afirmat Dmitri Peskov.

Ultima discuție au avut-o în data de 28 mai

Ultima discuţie oficială între Putin şi Emmanuel Macron datează din 28 mai, când cei doi lideri au discutat telefonic, împreună cu cancelarul german Olaf Scholz, despre soarta soldaţilor ucraineni luaţi prizonieri de armata rusă.

Anterior, Macron a avut discuţii telefonice cu Putin la începutul lui mai, la începutul lui martie şi în cinci rânduri în februarie, în plină perioadă de amplificare a tensiunilor până la ofensiva Kremlinului în Ucraina, pe 24 februarie. Ei s-au deplasat în persoană la Moscova pe 7 februarie pentru a se întâlni cu Putin.

Aceste contacte numeroase i-au adus critici preşedintelui francez, unii reproşându-i că a avut discuţii regulate cu liderul de Kremlin fără a reuşi să-l împiedice să lanseze o ofensivă rusă împotriva Ucrainei.

Lista țărilor neprietenoase faţă de Rusia

Rusia califică drept neprietenoase ţările care au adoptat sancţiuni împotriva ei după ce a invadat Ucraina. Din acest motiv, Kremlinul extinde constant lista țărilor „neprietenoase”, supuse contramăsurilor de la Moscova.

Printre acestea se numără Statele Unite, Australia, Canada, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Norvegia, Taiwan și toate țările membre ale Uniunii Europene, informează newsbulletin247.com.