Armata Ucrainei, acuzată că ar călca totul în picioare. Viețile multor civili sunt puse în pericol de o tactică agresivă

Armata Ucrainei, acuzată că ar călca totul în picioare. Viețile multor civili sunt puse în pericol de o tactică agresivă Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

ONG-ul „Amnesty International” acuză armata ucraineană că încalcă legile războiului şi pune în pericol civilii. Organizația a declarat printr-un comunicat că tacticile armatei ucrainene „încalcă dreptul internațional umanitar”, din cauza folosirii armelor în zone rezidențiale.

Rusia a fost acuzată anterior de Amnesty International că a încălcat mai multe legi internaționale în timpul războiului. Organizația a declarat miercuri că presupusele încălcări ale Ucrainei „nu justifică în niciun fel atacurile fără discriminare ale Rusiei”.

Cei de la Amnesty International au spus că au descoperit cum armata ucraineană acționa din clădiri civile în cel puțin 19 orașe și sate. Descoperirea a fost coroborată de imagini din satelit, potrivit comunicatului.

Kuleba respinge acuzaţiile nedrepte

Armata ucraineană a pus civili în pericol - prin stabilirea unor baze militare în şcoli şi spitale şi prin lansarea unor atacuri din zone populate cu scopul de a respinge invazia rusă, acuză joi Amnesty International (AI). Asemenea tactici încalcă dreptul umanitar internaţional, avertizează într-un comunicat această organizaţie nonguvernamentală (ONG) de apărarea drepturilor omului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba s-a declarat ”indignat” de aceste acuzaţii, pe care le-a catalogat ”nedrepte”. ”Sunt la fel de indignat ca voi de raportul Amnesty International. Eu îl consider nedrept”, declară el într-o postare video pe Facebook.

Cercetători Amnesty International au anchetat - în perioada aprilie-iulie - atacuri aeriene ruseţti vizând regiunile Harkov (est), Donbas (est) şi Mîkolaiv (sud-vest).

Ei au inspectat locuri atinse în aceste atacuri şi au intervievat supravieţuitori, martori şi rude ale victimelor. Potrivit ONG-ului, cercetătorii au găsit probe ale faptului că forţe ucrainene lansează atacuri din zone locuite populate şi au stabilit baze în clădiri civile în 19 oraşe şi sate situate în aceste regiuni. Majoritatea zonelor rezidenţiale în care se aflau militari ucraineni se aflau la mulţi kilometri de linia frontului, denunţă Amnesty.

Kievul dezminte si spune că ”vieţile oamenilor sunt prioritatea Ucrainei”

Un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, dă asigurări într-un mesaj postat pe Twitter că ”vieţile oamenilor sunt prioritatea Ucrainei” şi că populaţia localităţilor din apropierea frontului sunt evacuate.

”Singurul lucru care reprezintă o amenințare pentru ucraineni este armat rusă care vine în Ucraina să comită un genocid. Moscova încearcă să discrediteze forme armate ucrainene în ochii societăţilor occidentale prin reţeaua sa de agenţi de influenţă. Este o ruşine că o organizaţie ca Amnesty International participă la această campanie de dezinformare şi de propagandă. Ucraina aderă în mod clar la toate legile războiului şi la dreptul umanitar internaţional”, a declarat consilierul, potrivit newsweek.com.