Relația lui Ilie Bolojan cu AUR. Ce spune premierul despre eventuale negocieri
- Maria Dima
- 24 aprilie 2026, 16:23
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.roPremierul Ilie Bolojan a declarat vineri că nu a purtat negocieri cu AUR, precizând însă că, la nivel personal, a menținut întotdeauna relații civilizate în Parlament.
„Nu am negociat cu AUR aceste lucruri, dar eu întotdeauna, în plan personal, am căutat ca în băncile din Parlament, pe holurile din Parlament să am relații civilizate. Am încercat să nu vin cu etichete, să nu jignez oameni. Nu m-ați văzut pe mine făcând asta niciodată”, a spus premierul. El a adăugat că nu a interzis niciodată dialogul dintre parlamentari, inclusiv între membri ai unor formațiuni politice diferite: „Nu pot să interzic și nu am interzis niciodată unor parlamentari să discute între ei, în băncile parlamentare. Discuțiile informale dintre aleși sunt firești în activitatea parlamentară”.
Ilie Bolojan: Subiectul voturilor este unul important în această perioadă
Întrebat despre eventuale condiții puse de AUR, formațiunea condusă de George Simion, în contextul negocierilor politice, premierul a spus că subiectul voturilor este unul important în această perioadă și că interacțiunile dintre parlamentari sunt obișnuite. „Nu cred că se întâlnesc doi, trei parlamentari chiar din același partid să nu discute aceste aspecte”, a afirmat el.

George Simion. Sursa foto: Captură video Facebook
Referindu-se la propunerea privind reducerea numărului de parlamentari, Ilie Bolojan a spus că o astfel de măsură ar fi „un lucru bun în general”, fără a afecta funcționarea democratică: „Este important ca, atunci când faci reducerea, să ai cel puțin doi senatori în fiecare județ, ca să fie reprezentate și puterea și opoziția. În același timp, trebuie păstrată ponderea minorităților naționale”. Acesta a adăugat că orice modificare trebuie să țină cont de actuala structură parlamentară, în care sunt reprezentați 17 parlamentari ai minorităților naționale.
Reducerea subvențiilor pentru partide: Un lucru de bun-simț
În ceea ce privește finanțarea partidelor politice, premierul a declarat că au fost deja operate două reduceri consecutive: „Mi se pare un lucru de bun-simț ca între alegeri, când partidele nu au cheltuieli de tip electoral, să existe valori mai mici și transparență totală în utilizarea acestor sume”. El a precizat că au fost reduse atât sumele forfetare pentru parlamentari, cât și finanțările acordate partidelor: „Am redus cu 10% sumele forfetare la parlamentari și cu 20% banii de la partide. Aceasta este realitatea, dar asta nu înseamnă că nu se mai poate reduce”.
Despre votul în două tururi
Referindu-se la propunerea privind alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi de scrutin, Ilie Bolojan a afirmat că sistemele electorale au avantaje și dezavantaje. „A avea primari în două tururi nu rezolvă problemele administrației locale. În general, al doilea tur favorizează schimbarea, dar poate duce și la fragmentare politică”, a spus premierul.
El a făcut referire și la dificultățile de administrare în coalițiile parlamentare: „Gândiți-vă că această coaliție de patru partide plus grupul minorităților e foarte dificil de administrat”. În opinia sa, sistemul actual de vot într-un singur tur favorizează stabilitatea și continuitatea în administrație. „Soluția nu este dată de sistemul de vot. Cetățenii decid. Te uiți cine candidează, te documentezi, votezi”, a mai spus premierul la Europa FM.