Regulile de circulație din sensul giratoriu s-ar putea schimba. Șoferii ar scăpa de un motiv de amendă
- Andra Puiu
- 15 octombrie 2022, 07:04
Un grup de parlamentari USR a depus un proiect de lege prin care sunt modificate prevederile din Codul Rutier. Este vorba de regulile privind circulația în sensul giratoriu.
Proiectul de modificare a Codului Rutier vizează mai degrabă clarificarea unor prevederi ambigue care reglementează circulația în sensurile giratorii. Vechea lege a dus la o aplicare neunitară a legii și, implicit, sancționarea cu amendă a unor șoferi, în timp ce alții nu au fost sancționați. Amenzile au fost date în funcție de cum a interpretat legea fiecare polițist.
Deputatul Mihai Botez, cel care a redactat textul inițiativei legislative, susține că actuala formă a Codului Rutier nu este clară în ce privește situația șoferilor care ies din sensul giratoriu de pe banda a doua și care riscă să fie amendați în baza unui temei legal șubred și interpretabil.
Articolul 55 din actualul Codul Rutier include sensurile giratorii în rândul intersecțiilor dirijate. În plus, articolul 57, alineatul 4, prevede că „în intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.”
De ce vrea USR să fie modificat Codul rutier
În acest context, Botez contestă includerea sensurilor giratorii în categoria intersecțiilor din motive de logică elementară. În expunerea de motive, deputatul USR susține că un drum principal cu sens unic și sens giratoriu are mai multe intersecții succesive cu drumuri secundare pe partea dreaptă. Așadar, dacă consideri că sensul giratoriu în sine este o intersecție, „ar trebui să contrazicem matematica, care este o știință logică și exactă. De altfel, analizând un sens giratoriu aflat pe o singură arteră rutieră, nu putem spune că acea arteră se intersectează cu ea însăși”.
Mihai Botez menționează faptul că, pe rolul instanțelor de drept civil, au ajuns cazuri în care șoferi au contestat amenzile primite pentru că au ieșit din giratoriu pe la a doua ieșire, de pe banda a doua, iar judecătorul le-a dat dreptate. El a oferit exemplul unui caz din Oradea.
Schimbarea benzii în giratoriu, după regulile de pe un drum normal
Proiectul de lege propune eliminarea prevederii care asimilează sensurile giratorii unor intersecții dirijate. Mai mult, USR cere introducerea a unei noi definiții explicite a giratorului. Acesta ar urma să fie definit ca „drum principal cu sens unic și traiectorie giratorie, care se intersectează succesiv cu drumuri secundare pe partea dreaptă”. Drept consecință a acestei noi definiții, va fi permisă schimbarea benzii în interiorul sensului giratoriu după aceleași reguli ca pe un drum normal, în conformitate cu prevederile articolului 54 din Codul Rutier:
„(1) Conducătorul de vehicul care execut o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. (2) Semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei.”
Practic, asta înseamnă că un șofer va putea ieși din giratoriu de pe banda a doua fără să mai acorde prioritate celor de pe banda întâi, cu condiția să semnalizeze din timp, informează FANATIK.