„Regula fermoarului” în trafic devine lege. Ce prevede proiectul
- Maria Pană
- 30 martie 2025, 06:05

La Senat există un proiect de lege care propune ca așa numita ”regula fermoarului”, să devină lege. Este vorba despre intrarea alternativă pe o bandă a mașinilor în cazul îngustării drumului. Aceasta ar urma să devină normă obligatorie nu doar o practică.
”Regula fermoarului” și amenda de 600 de lei
Proiectul de lege aflat la Senat vrea o delimitare strictă atunci când se îngustează banda. „Atunci când circulația pe una dintre benzile unui drum cu mai multe benzi este blocată din cauza unui obstacol, a îngustării drumului sau din alte motive, conducătorii auto de pe banda adiacentă sunt obligați să permită, alternativ, vehiculelor de pe banda afectată să se încadreze pe banda adiacentă.” În expunerea de motive se arată că această modificare ar descongestiona traficul.

Sursa foto: Arhiva EVZ
În special acolo unde două benzi se îngustează într-una singură, prin alternarea intrării vehiculelor. Propunerea vine în contextul în care este nevoie de o reglementare clară a comportamentului șoferilor. Altfel, nu se va reduce congestionarea traficului și nici nu se va asigura o circulație mai fluentă în zonele de îngustare a benzilor. Totuși nerespectarea acestei reguli va fi tratată ca o contravenție minoră. Inițiatorii spun că așa se va încuraja respectarea ei și evitarea unor sancțiuni disproporționate. Această abordare, spun inițiatorii este ”cheia succesului” pentru decongestionarea traficului fără măsuri excesive.
Pe de altă parte, această regulă înregistrează deja succes în alte țări precum Germania, Austria, Elveția, Olanda și Slovacia. Cât privește sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații, aceasta va fi o contravenție. Amenda aplicată va fi una din clasa I de sancțiuni, adică în jur de 600 de lei. Pentru a fi adoptat acest proiect va trebui să treacă mai întâi de Senat. Ulterior ajunge în Camera Deputaților care va fi decizională. După acest traseu procedural, proiectul merge la președintele României pentru promulgare. Abia după ce este publicat în Monitorul Oficial, proiectul capătă puterea unei legi și va fi aplicat.