„Regizorul” Dodon ecranizează ziua ce visează noaptea

„Regizorul” Dodon ecranizează ziua ce visează noaptea

În viziunea liderului socialiștilor, Igor Dodon, moldovenii nu știu de ce-și iubesc țara. El a lansat un film pseudo-documentar sub denumirea „De ce iubim Moldova?”.

Pornind de la canoanele staliniste, liderul socialist ajunge la concluzia simplă că moldovenii iubesc Moldova pentru că nu sunt români. În centrul atenției este din nou personalitatea lui Ștefan cel Mare, care „habar nu avea că este eroul poporului român, deoarece el toată viața și-a consacrat-o Moldovei”. Conform „descoperirilor” făcute de un pseudo-istoric din serviciul liderului socialist: „Ștefan cel Mare, din 42 de războaie pe care le-a purtat, 22 le-a purtat cu valahii, cu muntenii sau cu românii, dacă vreți”.

Desigur, se omite faptul că luptele acelea Ștefan le-a dat împotriva voievozilor munteni aliați cu turcii, nu împotriva poporului, scopul fiind crearea unei coaliții antiotomane largi. Pentru Dodon însă, Muntenia a fost un dușman mult mai periculos decât Imperiul Otoman.

Limba socialiștilor

De asemenea, din „capodopera” cinematografică a liderului PSRM nu putea lipsi denumirea limbii. Pentru ca moldovenii să înțeleagă mai bine ce limbă vorbesc, un vorbitor de limbă rusă le explică despre limba română și limba moldovenească. Printre altele se menționează că denumirea „limba română” nu apare în documentele vechi. În sfârșit, cu o sinceritate înduioșătore, în ceea ce ar putea fi un blockbuster pentru cinefili de la ospiciu, Igor Dodon ne atenționează că istoria este deseori folosită și schimonosită de politicieni în funcție de interesele lor. Dacă aveți nevoie de o comedie, în care rolul celebrelor personaje ridicole este luat de omologul lor de Chișinău, Igor Dodon, vizionați documentarul.