Regele Charles va fi operat. Cine îi va prelua atribuțiile în lipsă

Regele Charles va fi operat. Cine îi va prelua atribuțiile în lipsăSursa foto: agerpres

Regele Charles al III-lea are probleme de sănătate și urmează să se interneze într-un spital britanic pentru o intervenție chirurgicală. Programul suveranului britanic a fost suspendat pentru perioada în care acesta nu-și va putea îndeplini îndatoririle oficiale.

Regele Charles al III-lea se confruntă cu probleme de sănătate și urmează să fie operat. Suveranul britanic urmează să meargă la spital, săptămâna viitoare, pentru intervenția chirurgicală. Între timp se pun la punct ultimele detalii pentru perioada în care nu-și va mai putea exercita atribuțiile.

Regele Charles merge la spital

Săptămâna viitoare, suveranul britanic are programată o intervenție chirurgicală la prostată. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Casei Regale, într-un comunicat oficial. Regele Charles suferă, conform sursei citate, asemenea multor bărbați, de probleme la prostată. Cu toate că afecțiunea nu este gravă, susține comunicatul, el va fi supus unei proceduri corective.

În acest context, Palatul Buckingham a asigurat că angajamentele publice ale regelui, în vârstă de 75 de ani, vor fi suspendate temorar. Acest lucru s-a decis pentru ca Regele Charles să-și permită o scurtă perioadă de recuperare.

Oficialii Casei Regale au precizat că mărirea benignă a prostatei este o afecțiune obișnuită la bărbații cu vârsta peste 50 de ani. În general, afecțiunea nu reprezintă o problemă gravă. De asemenea,  nu implică un risc crescut de dezvoltare a cancerului de prostată.

Prințesa de Wales a fost operată

Prinţesa Kate. Sursa foto: Facebook

Prințesa de Wales a ajuns la spital

Anunțul cu privire la intervenția pe care o va suporta Regele Charles vine în contextul altor dezvăluiri cu privire la problemele de sănătate ale Prințesei de Wales. Soția prințului William se află și ea în spital. Kate Middleton a suferit o intervenție chirurgicală abdominală programată.

Operația a avut loc la un spital privat din Londra, conform unui anunț oficial făcut de Palatul Kensington. Potrivit sursei citate, intervenția a fost o reușită. Kate Middleton va rămâne, în spital, pentru o perioadă de până la 14 zile. Ulterior va continua recuperarea la domiciliu, alături de familie.

Natura afecțiunilor medicale de care suferă Prințesa de Wales nu a fost dezvăluită, oficialii Palatului Kensington menționând că aceasta dorește ca informațiile să rămână private.

Totodată, Casa Regală a adăugat că, în conformitate cu recomandările medicale actuale, este puțin probabil ca ea să-și reia îndatoririle publice până la finalul lunii martie.

Familia regală

Sursa: Millie Pilkington Photography/ Facebook

Regele Charles se confruntă cu cereri de abdicare

Decizia Reginei Margrethe a II-a a Danemarcei de a se retrage în favoarea fiului ei, încoronat ca regele Frederik al XI-lea a dat apă la moară celor care îl contestă pe Charles. În mass-media britanică se vorbește despre posibilitatea ca Regele Charles să urmeze exemplul reginei Danemarcei. El ar trebui să abdice, spun susținătorii ideii, în favoarea fiului său cel mare, William.

Regele britanic a fost încoronat în urmă cu un an, după moartea mamei sale, Elisabeta, căreia i-a urmat la tron. Charles a devenit rege la 74 de ani, în condițiile în care vârsta oficială de pensionare în Marea Britanie este de 66 de ani.

Prințul William are 41 de ani, ceea ce înseamnă că, dacă Charles ar sluji 20 de ani ca suveran, ar urma la tron abia la 60 de ani.