Regele Charles lansează un documentar despre mediu și filosofia armoniei
- Iulia Moise
- 9 octombrie 2025, 23:43
Regele Charles. Sursă foto: FacebookRegele Charles a anunțat apariția unui nou documentar dedicat protejării mediului, în care își prezintă filosofia de viață bazată pe „armonie” și colaborarea cu natura, potrivit BBC.
Filmul, produs sub egida The King’s Foundation, va fi difuzat la începutul anului viitor pe platforma Amazon Prime Video și promite să ofere o perspectivă personală asupra decadelor de implicare ale monarhului britanic în campanii pentru sustenabilitate.
„Niciodată nu a fost mai important ca lumea să depună un efort comun pentru a proteja planeta”, a spus regele într-o declarație oficială.
Armonia și legătura cu mediul
Proiectul, provizoriu intitulat Finding Harmony: A King’s Vision, marchează o nouă etapă în demersurile publice ale monarhului privind conservarea mediului.
De-a lungul vieții, Regele Charles a susținut numeroase inițiative ecologice și programe educaționale, devenind o voce constantă în dezbaterea despre schimbările climatice și sustenabilitate.
În film, regele reflectează asupra filozofiei sale de „armonie” — concept care, potrivit acestuia, înseamnă „a lucra cu natura, nu împotriva ei”.
„Pentru mare parte din viața mea am încercat să promovez modalități prin care putem restaura echilibrul planetei noastre, aflată sub o presiune tot mai mare”, afirmă suveranul.
El a adaugat:
„Sper ca acest film să inspire același sentiment de hotărâre pe care l-am simțit eu în dorința de a construi un viitor mai durabil.”
Colaborări internaționale
Documentarul prezintă imagini și mărturii din diverse regiuni ale lumii, ilustrând cum poate fi aplicată filosofia armoniei în domenii precum agricultura, arhitectura, meșteșugurile tradiționale și planificarea urbană.
Regele apare alături de lideri ai comunităților indigene la primul său „Summit al Armoniei”, organizat la Highgrove, în Gloucestershire, în iulie 2025.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai popoarelor indigene din Guyana, India și alte regiuni, care au împărtășit cunoștințele lor despre trăirea în echilibru cu natura.
Coming soon: A new documentary from Prime Video and The King's Foundation spotlighting The King's lifelong commitment to nature and the environment.
'Finding Harmony: A King's Vision', available to stream on Prime Video in early 2026.
Read more ⬇️https://t.co/wFxQpk2YWz
— The King's Foundation (@KingsFdn) October 8, 2025
Ceremonia a debutat cu un ritual al focului, menit să aducă un omagiu Pământului.
Potrivit regizorului Nicolas Brown, „prea puțini oameni știu cât de profund au influențat viziunile regelui Charles asupra armoniei activitatea sa de o viață”.
Pe lângă scenele internaționale, filmul include și exemple britanice, cum ar fi proiectele de dezvoltare durabilă de la Dumfries House și Highgrove, derulate sub coordonarea Fundației Regelui.
Viziunea regelui asupra mediului
Prin acest documentar, Regele Charles își propune să promoveze o nouă perspectivă asupra mediului, care să depășească abordările strict economice sau politice.
„O relație sănătoasă cu natura se află în centrul bunăstării umane”, afirmă suveranul, subliniind că oamenii sunt „parte din natură, nu separați de ea”.
Reprezentanții Fundației spun că proiectul va arăta „deceniile de angajament constant ale regelui față de principiile armoniei și echilibrului ecologic”.
Kristina Murrin, director executiv al organizației, a precizat că filmul este „emoționant și inspirațional, oferind o imagine completă asupra unei vieți dedicate protejării mediului”.
Producția îl va transforma pe Regele Charles în cel mai recent membru al familiei regale britanice care apare pe o platformă de streaming, după proiectele similare ale prinților William, Harry și Meghan.
Totuși, spre deosebire de aceștia, regele alege o abordare educațională, axată pe conștientizarea globală privind echilibrul ecologic.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.