Din cuprinsul articolului
Anul 1948 a început sub auspicii favorabile pentru comuniștii români. Pe 3 ianuarie 1948, Regele Mihai părăsea România după ce, la 30 decembrie 1947, abdicase și se proclamase Republica Populară Română.
Comuniștii între legalitate și ilegalitate (1921/1924-1944)
Constituit la 8 mai 1921, Partidul Comunist din România a activat ca o secție a Cominternului (1919-1943). În 1924, s-a trecut la aplicarea „tezelor lui Buharin”, potrivit cărora România era un stat „temniță a popoarelor”, o creație a „capitalismului decadent”. Așa se face că în cursul anului 1924, mai multe decizii politice și militare au condus la scoaterea PCdR în afara legii.
În 1944, nolens-volens, PCdR este acceptat la discuții de către PNȚ și PNL, alături de PSD pentru că se aflase clar via Cairo: niciun armistițiu nu va fi acceptat de URSS dacă în echipă nu vor fi și comuniștii români. În consecință, se regizează evadarea liderului comuniștilor români din închisori, Ghoeghe Gheorghiu Dej.
După Armistițiul din 12 septembrie 1944, deja România intră tot mai mult în sfera sovietică și comuniștii sunt în Guvernele Sănătescu I, II și Rădescu, pentru ca din 6 martie 1945, Guvernul să fie condus de Dr. Petru Groza, apropiat al comuniștilor.
PCdR devine PCR (16-21 octombrie 1945)
Fiind acum la cârma României, comuniștii decid să-și facă un rebranding necesar. PCdR, numele din ilegalitate nu mai corespundea noilor realități. În primul rând, până în 4 aprilie 1944, cu excepția perioadei când în fruntea partidului s-a aflat Gheorghe Cristescu-Plăpumarul (1921-1924), timp de 2 decenii, PCdR nu a avut secretari generali de etnie româneasccă: maghiarul Elek Köblős (1924-1928); ucraineanul Vitali Holostenco (1928-1931); polonezul Alexander Gorn Ștefanski (1931-1934); bulgarul Boris Ștefanov (1934-1940): maghiarul evreu Bela Breiner (1940): maghiarul Ștefan/Istvan Foriș (1940-1944). Majoritatea celor enumerați au sfârșit epurați în URSS de către Stalin.
În perioada 16-21 octombrie 1945, Conferința Națională a Comuniștilor a decis ca partidul să se numească Partidul Comunist Român, secretar general fiind ales Gheorghe Gheorghiu Dej. Deși înainte de 23 august fuseseră mai puțin de 1000 membri atestați, la acea Conferință au fost 320 delegați ai unui număr de 256 883 membri! Ulterior, după moartea lui Stalin în 1953, Dej va trece la o revizuire sau epurare masivă a listelor cu membrii de partid.
Congresul din 21-23 februarie 1948 - Congresul de Unificare - PCR devine PMR!
Congresul din 21-23 februarie 1948 sau Congresul de Unificare duce la o situație care putea părea curioasă! PCR a devenit Partidul Muncitoresc Român, adică PMR! Este practic al VI-lea Congres al comuniștilor români din 1921 încoace. Dar oare de ce a dispărut noțiunea de „comunist”? În primul rând, se dorea să se facă deja o ruptură de mișcarea ilegalistă. Devenind „muncitoresc”, partidul îi lăsa pe țărani cu iluzia că nimeni nu se va atinge de ei (cum avertiza PNȚ -Maniu) și, în plus, căuta să atragă și alte persoane care nu se uitau cu ochi buni la noțiunea de „comunist” chiar dacă erau muncitori sau fuseseră cândva muncitori.
S-a numit Congres de Unificare pentru că PCR s-a unit cu Partidul Social Democrat (PSD)! Așadar, social-democrații acceptau să fie absorbiți în masa comuniștilor, care făceau un pas terminologic în spate, atrăgând așadar liber-profesioniștii și stângiștii, socialiștii care nu erau neapărat comuniști.
Constantin Titel Petrescu se opune și ajunge în „Gulag”!
Se știe că figura marcantă a PSD Constantin Titel Petrescu, avocat social-democrat craiovean, născut la 5 februarie 1888, a fost un adversar al fuziunii PSD cu PCR. La alegerile din 19 noiembrie 1946, Titel Petrescu a participat în fruntea Partidului Social Democrat Independent, nefiind de acord ca PSD să participe pe liste comune cu PCR! Gruparea Lothar Rădăceanu-Ștefan Voitec a făcut ca PSD să se apropie până la absorbție de PCR. Culmea este că Gheorghe Cristescu Plăpumarul primul secretar general al PCdR din 1921-1924, a candidat pe listele lui Titel Petrescu.
Credit foto: Wikipedia
Constantin Titel Petrescu nu va fi uitat pentru opoziția sa! După ce 23 februarie 1948, nu-l vor aștepta zile ușoare. Arestat la 13 iunie 1949, Titel Petrescu va cunoaște sistemul concentraționar românesc. Primise o condamnare la muncă silnică pe viață pentru o presupusă trădare imperialistă și un imaginar complot anti-românesc. Până în 1955, trecuse prin infernul de la Jilava și Sighet. În 1955, a fost adus într-o stare foarte gravă la București.
„Abjurarea” lui Titel Petrescu, eliberarea și moartea
În perioada februarie-noiembrie 1955, Constantin Titel Petrescu a fost plimbat de la Sighet la București, de la București la Sighet și retur. Profitând de starea sa gravă, comuniștii i-au cerut să semneze o scrisoare în care el „abjura” ideile sale anti-comuniste, scrisoarea urmând să ajungă publicată în „Scînteia”, oficiosul PMR. După refuzul din februarie, suferind alte maltratări la Sighet, în noiembrie Petrescu a fost adus din nou la București. De data asta, în noiembrie 1955, sătul de relele tratamente suferite, Constantin Titel Petrescu a semnat scrisoarea.
A fost eliberat în noiembrie 1955. Ultimele 22 luni din viață, le-a trăit bolnav de TBC și scorbut ca urmare a lipsei medicamentelor și hranei din temnițele pe unde trăise timp de 6 ani, cele mai grele experiențe. S-a stins la 2 septembrie 1957, fiind depus discret la Cimitirul Bellu.
