Recrutați de Securitate, fără știrea părinților. Elevii din Vrancea, prinși în rețeaua informativă a lui Ceaușescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Despre Securitate și recrutarea elevilor. Documente din arhiva CNSAS arată că, în ultimul an al dictaturii comuniste, organele de Securitate urmăreau sistematic mediul școlar, recrutau profesori și elevi și supravegheau până și formațiile de teatru, taberele, internatele, discotecile sau întâlnirile unde se vizionau casete video. Nici o eroare de la linia oficială a PCR nu era admisă.

Unele dosare aveau recrutări planificate în octombrie 1989, altele aveau termene stabilite pentru primăvara anului 1990.

Planul ofițerilor de Securitate pentru învățământul din Vrancea, pagina 1. sursa: CNSAS

Securitate și Omul Nou

În propaganda oficială a regimului Ceaușescu, școala era prezentată drept locul în care statul forma „Omul Nou”, iar copiii se bucurau de grija partidului. În realitate, dincolo de uniformele de șoim al patriei, de pionier sau de UTC-ist, instituțiile de învățământ deveniseră și un vast spațiu de supraveghere politică.

Două documente ale Inspectoratului Județean Vrancea al Ministerului de Interne, păstrate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, arată amploarea mecanismului.

Primul este un plan de muncă pentru întregul an 1989, întocmit la 3 ianuarie. Al doilea, datat 30 octombrie 1989, stabilește noi recrutări în mediile frecventate de tineri.

Documentele nu descriu acțiunile izolate ale unor ofițeri, ci un sistem birocratic: obiective numerice, termene, categorii de persoane urmărite și ofițeri responsabili.

Sute de surse ale ofiețrilor de Securitate în sistemul de învățământ

Potrivit planului din ianuarie 1989, rețeaua școlară din Vrancea aflată în competența serviciului de informații interne cuprindea cinci licee, 58 de școli cu clasele I–X, 103 școli cu clasele I–VIII, 180 de școli primare și 257 de grădinițe.

Pentru supravegherea acestui mediu, ofițerii de Securitate consemnau existența a nouă informatori și a 270 de „persoane de sprijin”. Dintre acestea, 64 erau cadre didactice. Rețeaua mai cuprindea șapte rezidenți, 25 de „surse cu aprobare”, tot din rândul profesorilor, și 11 gazde folosite în activitatea informativă.

Separat, opt licee aflate în sfera contrainformațiilor economice erau acoperite cu alte 153 de persoane de sprijin, nouă rezidenți și șapte surse cu aprobare.

În limbajul tipic ofițerilor de Securitate, școlile erau „asigurate informativ”. În spatele formulei administrative se afla însă o realitate cruntă: profesori, colegi și persoane din apropierea elevilor transmiteau informații despre ceea ce se discuta și despre comportamentul celor considerați suspecți.

Planul pentru 1989 prevedea extinderea rețelei cu încă patru informatori, 142 de persoane de sprijin, dintre care 37 de cadre didactice, cinci rezidenți și trei gazde pentru case de întâlniri. Serviciul de contrainformații economice urma să recruteze, la rândul său, alte 74 de persoane de sprijin.

Aceste cifre reprezintă situația consemnată pentru județul Vrancea și nu pot fi extrapolate automat la nivelul întregii țări. Ele demonstrează însă caracterul organizat și instituționalizat al supravegherii școlilor într-un județ al României socialiste.

Planul ofițerilor de Securitate pentru învățământul din Vrancea, pagina 2. sursa: CNSAS

Cine devenea „element” de interes

Lista celor care puteau intra în atenția organelor de Securitate era extrem de largă. Planul îi menționa pe profesorii și elevii cu preocupări religioase, pe cei care aveau legături cu cetățeni străini, pe elevii cu multe absențe sau cu tendința de a forma grupuri și pe profesorii considerați lipsiți de interes pentru educarea elevilor.

În evidențe figurau și cadre didactice cu rude în străinătate, foști cooperanți, elevi care încercaseră să treacă ilegal frontiera și 96 de descendenți ai unor persoane catalogate drept având „antecedente politice sau penale reacționare”.

Documentul includea, ca o categorie distinctă ce trebuia supravegheată, și cadrele didactice de naționalitate maghiară. Apartenența etnică devenea astfel, prin ea însăși, un criteriu de interes informativ.

Urmărirea stărilor negative

Securitatea urmărea nu doar faptele, ci și ceea ce numea „stări de spirit negative”. Erau prevăzute verificări lunare în internatele școlare, măsuri informative în tabere și în taberele de muncă agricolă ale elevilor, precum și folosirea unor mijloace operative mobile în licee.

Un punct al planului cerea chiar completarea „probelor de scris” ale elevilor, mai ales ale celor din clasa a IX-a, fără să precizeze, în fragmentul publicat, scopul concret al acestei colecții.

Elevii și profesorii care solicitau călătorii în străinătate trebuiau „pregătiți informativ” înainte de plecare și chestionați la întoarcere, pentru obținerea unor informații cu valoare operativă.

Informatori în formațiile de teatru

Planul de recrutare din 30 octombrie 1989 arată cât de adânc intenționa Securitatea să pătrundă în viața artistică a tinerilor.

Ofițerii trebuiau să identifice persoane de sprijin printre tinerii care frecventau cofetăriile “Mihai Eminescu” și “Intim”, discotecile caselor de cultură, localul “Ciocîrlia” și întâlnirile particulare unde erau organizate vizionări video.

Alte recrutări vizau tineri din comunități religioase, persoane suspectate de „bișniță” și participanți la formațiile de teatru ale liceelor Alexandru Ioan Cuza, Unirea și Industrial nr. 1 din Focșani.

Documentul cerea explicit recrutarea unor „persoane de sprijin” dintre elevii acestor formații. Nici activitatea culturală nu era, așadar, în afara controlului: teatrul școlar putea deveni un loc de observație, iar un coleg de scenă putea fi transformat în sursă.

Rețeaua urma să pătrundă și în redacțiile revistelor „Revista Noastră” și „Preocupări”, unde erau planificate surse pentru problema denumită de Securitate „presă-poligrafie”.

Planuri de la Securitate pentru un regim care mai avea două luni

Cel mai tulburător detaliu este data documentului: 30 octombrie 1989, cu mai puțin de două luni înainte de prăbușirea regimului Ceaușescu.

Unele recrutări aveau ca termen decembrie 1989, dar altele trebuiau finalizate în februarie, martie, aprilie sau chiar mai 1990. În timp ce Europa de Est se schimba, aparatul represiv românesc își planifica liniștit extinderea rețelei pentru anul următor.

Privite retrospectiv, termenele care trec dincolo de decembrie 1989 arată nu doar rigiditatea instituției de Securitate, ci și încrederea aparatului că sistemul va continua. În birourile Inspectoratului Județean Vrancea, căderea dictaturii nu exista în planurile de muncă.

Fără știrea părinților

În prezentarea acestor documente, CNSAS subliniază că apropierea inițială a minorilor nu se putea realiza fără concursul unor cadre didactice, precum directorul școlii sau dirigintele. Părinții nu erau însă informați.

Copiii recrutați trebuiau să păstreze secretul asupra relației cu ofițerii de Securitate și asupra informațiilor furnizate. Autoritatea profesorului, disciplina școlară și teama inspirată de instituțiile statului puteau fi folosite pentru a obține cooperarea unor persoane care nu aveau maturitatea necesară pentru a înțelege consecințele.

Documentele nu permit stabilirea, pentru fiecare caz, a gradului de presiune exercitat sau a informațiilor efectiv furnizate. Ele arată însă fără echivoc că recrutarea elevilor era prevăzută, organizată și înscrisă în activitatea curentă a Securității.

Școala nu era privită doar ca loc al educației, ci ca un teritoriu care trebuia controlat. Profesorul putea deveni sursă, elevul putea deveni obiectiv sau informator, iar prietenia, credința, curiozitatea culturală și dorința de a călători puteau fi reinterpretate drept riscuri politice.

În ultimul an al comunismului, regimul care pretindea că apără copiii ajunsese să se apere chiar de ei.