Recidivist evadat din Penitenciarul Bârcea Mare. Cum a fugit de sub nasul gardienilor. Update.
- Mădălina Sfrijan
- 15 iulie 2024, 16:21
Update. Bărbatul a fost depistat pe raza județului Hunedoara.
Știre inițială
Un deținut a evadat de la Penitenciarul din Deva. În momentul în care a reușit să fugă, bărbatul se afla la muncă în apropierea închisorii. Conform reprezentanților penitenciarului, acesta era originar din Târgu Mureș și se afla în spatele gratiilor pentru furt calificat.
Mădălin Vasile Pascu este căutat în mai multe județe.
A evadat în timp ce se afla la muncă
Potrivit reprezentanților unității, bărbatul purta tricou alb, pantaloni de culoare închisă și încălțăminte cu dungi albe. Deținutul a evadat la orele prânzului. De atunci, autoritățile din Deva îl caută în întreg județul. De altfel, verificările au fost extinse și organizate filtre la intrarea și ieșirea din localitate.
„Un deținut care lucra la un punct de lucru din exteriorul penitenciarului a părăsit locul de muncă. Au fost informate instituțiile cu competență în prinderea persoanei care a evadat. Bărbatul este recidivist și are o condamnare pentru furt calificat”, a spus Florin Aurel Berar, director al Penitenciarului Bârcea Mare.
Căutat de autorități
Autoritățile au publicat și o imagine cu deținutul care a reușit să plece de sub ochii angajaților penitenciarului. Polițiștii îi îndeamnă pe cetățeni au date legate de locul în care bărbatul s-ar putea afla să sune la numărul unic de urgență.
„Persoanele care deţin informaţii utile cu privire la depistarea bărbatului sunt rugate să anunţe de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112", precizează IPJ Hunedoara.
Încă un deținut evadat din închisoare
Numărul cazurilor de acest gen este în creștere. Luna trecută, un alt deținut a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă. Acesta reușise să fugă din mașina în care se afla alături de angajații unității. Bărbatul a fost identificat după câteva ore pe raza unui alt județ. Mai mult, la finalul anului 2023, un bărbat încarcerat la Rahova a fugit din unitate. Acesta a fost ajutat de o altă persoană să se ascundă într-o localitate din județul Argeș.