Românii, receptivi în fața demersurilor de reciclare. Record în Capitală
- Mădălina Sfrijan
- 15 februarie 2024, 19:47
Românii au răspuns pozitiv programului de reciclare demarat prin Sistemului de Garanţie Returnare. Conform Ministerul Mediului, peste 2 milioane de ambalaje au fost returnate de consumatori, în luna ianuarie.
Programul de reciclare demarat cu ajutorul Sistemului de Garanţie Returnare nu a fost ignorat de consumatori. Ministerul Mediului a anunțat că peste 2 milioane de ambalaje fost returnate de consumatori, numai în luna ianuarie. Cele mai mari cifre înregistrate în acest sens au vizat Capitala.
Consumatorii, deschiși în ceea ce privește programul de reciclare
În jur de 2 milioane de ambalaje cu marca SRG au fost returnate în luna ianuarie, prin intermediul Sistemului de Garanţie Returnare. Cifrele vin după ce în decembrie 2023, prima lună de funcţionare, au ajuns la raft aproximativ 45 de milioane de ambalaje cu marca SGR.
„În luna ianuarie, numărul acestora a crescut la circa 180 milioane ambalaje”, a transmis Ministerul Mediului.
Cu toate că sistemul de reciclare este încă la început, ministrul Mircea Feche susține că cifrele se încadrează în estimările inițiale legate de acest proiect.
Mai multe ambalaje SRG pe rafturile magazinelor
Oficialul a precizat că în perioada următoare vor ajunge la rafturile magazinelor și supermarketurilor mai multe ambalaje cu această inscripție.
”La mai puţin de trei luni de la inaugurare, SGR este încă la un nivel incipient, însă cifrele raportate se încadrează în estimările iniţiale şi suntem optimişti că obiectivele primului an pot fi îndeplinite. În următoarea perioadă vom vedea din ce în ce mai multe ambalaje SGR pe rafturile magazinelor, până când toate produsele cu ambalaj fără garanţie vor fi înlocuite. ”, a adăugat ministrul.
Program de reciclare, extins în întreaga țară
Potrivit ministrului Mediului, în perioada următoare se vor dezvolta centrele regionale, dar se va prioritiza și misiunea de sprijinire a comercianților care intră în program.
„ De asemenea, continuă în ritm alert atât dezvoltarea centrelor regionale, cât şi campania de sprijinire a comercianţilor pentru semnarea contractelor şi conformarea cu obligaţiile legale. Le mulţumesc tuturor celor care contribuie la succesul acestui proiect esenţial pentru viitorul României”, a spus Mircea Fechet.
Datele Ministerului arată că bucureștenii sunt fruntaș în ceea ce privește utilizarea noului sistem de reciclare. De altfel, recordul pentru Capitală a cumulat peste 1000 de saci colectați într-o singură zi. În prezent, echipa RetuRO SGR a depăşit numărul de 100 de angajaţi.