Recalcularea pensiilor. Cine va pierde 10% din venituri

Recalcularea pensiilor. Cine va pierde 10% din venituri Pensionari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Recalcularea pensiilor va veni cu reduceri de venituri pentru unii români. Conform calculelor sumele pe care aceștia le vor pierde vor fi destul de consistente de peste 10%. Pe de altă parte, autoritățile dau asigurări că vor avea grijă ca nimeni, nici un pensionar, să nu aibă de suferit într-o astfel de situație.

Recalcularea pensiilor poate veni cu surprize neplăcute pentru o parte dintre români. În urma procesului o parte dintre pensionari ar putea pierde venituri destul de consistente, de peste 10%. Pe de altă parte, însă, autoritățile, care spun că au recalculat 90% din pensii, susțin că vor avea grijă ca nici un român să nu primeacă mai puțini bani. Procesul de recalculare a pensiilor ar trebui să se încheie până la 1 ianuarie 2024. Acest proces este pe final, fiind analizate aproximativ 90% din numărul dosarelor.

În timp ce unele pensii, recalculate vor crește și cu 30%, unii români pierde până la 11,35%, arată calculele.

Cea mai mare creștere după recalcularea pensiilor va fi de 30,84%, de care vor beneficia românii născuți în perioada ianuarie - martie 1950. Aceștia s-au pensionat în intervalul ianuarie - martie 2015. Pornind de la acest maxim procentele încep să scadă până ajung la valori negative.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avem această creştere de 30%, după care procentele de creştere mai scad, pentru că se ajunge la indicele de corecţie de 1,41. Aici, procentul de creştere este negativ”, a spus fosta şefă a Casei de Pensii, prof. univ. dr. Doina Pârcălabu, la Antena 3.

Astfel, după recalcularea pensiilor, veniturile românilor care s-au pensionat în anii 2020-2023 vor scădea cu 0,71%. Apoi, pierderile ajung până la minus 11,35%.

Recalcularea pensiilor

Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Recalcularea pensiilor vine și cu valori negative

Chiar dacă vor rezulta procente negative, autoritățile liniștesc românii aflați la pensie. Fosta şefă a Casei de Pensii susţine că pensiile nu vor fi reduse. Acolo unde sunt valori negative, pensiile în plată vor rămâne neschimbate.

„Acolo, practic, rămâne cuantumul pensiei aflat în plată. Procentul e mic din cauza acelui indice mare de corecţie”, a explicat fosta şefă a Casei de Pensii.

Autoritățile susțin că, scopul urmărit prin recalcularea pensiilor nu este de a crește veniturile tututor românilor în mod egal. Prin acest proces se urmărește eliminarea inechităților între persoanele care au lucrat în condiții similare. De pe urma acestei proceduri vor ieși în dezavantaj femeile. Acestea vor beneficia de cele mai mici procente, în raport cu angajații bărbați

„La femei, creşterile cele mai mari sunt de 11% (faţă de 30% la bărbaţi - n.r.), pentru că la ele stagiul complet de cotizare a fost de 25 de ani şi suntem acum la 32 de ani şi patru luni. Deci, în cazul lor, nu s-a atins stagiul de cotizare complet ca în cazul bărbaţilor, şi atunci punctajul mediu, cel pe care îl avem ca element determinant al  pensiei, nu a fost diminuat în acelaşi ritm ca la bărbaţi”, a explicat Doina Pârcălabu despre recalcularea pensiilor.

Conform calculelor făcute de specialiști, vor beneficia de o creştere a pensiei cu 0% românii născuţi în perioada aprilie 1944 - martie 1945. Aceștia s-au pensionat în intervalul aprilie 2001 - martie 2002.