Reacții după Spania - Olanda, 1-5: Trauma din Africa de Sud a fost uitată

Reacții după Spania - Olanda, 1-5: Trauma din Africa de Sud a fost uitată

Victoria uluitoare obținută vineri, de Olanda, în fața Spaniei, a fost gustată din plin de presa batavă, iar ziariștii ibericii nu au putut decât să constate neputința trupei lui Vicente del Bosque.

„Ce revanşă de neegalat. Trauma din Africa de Sud a fost uitată pentru moment. Triunghiul de aur al Olandei (n.r. – Robben, Van Persie şi Sneijder) a început să ne facă să visăm la titlul mondial. Portocala a masacrat Spania”, au scris scris ziariștii de la „De Telegraaf”.

„La Roja a primit o mână de goluri de la o echipă a Olandei care s-a răzbunat pentru finala din Africa de Sud”, au notat spaniolii de la „El Mundo Deportivo”.

„A fost o catastrofă totală, iar această generație glorioasă începe să dea semne de oboseală și neputință”, au scris cei de la „AS”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Olanda a umilit Spania care are măcar un exemplu de care să se agaţe. Acum 4 ani, în Africa de Sud, a pierdut meciul de debut în faţa Elveţiei. În a doua repriză, stadionul din Salvador a fost scena unui festival de fotbal ofensiv”, au notat francezi de la „L'Equipe”.