Reacția președintelui FRF, cu privire la viitorul lui Daum la națională: „Vom lua o decizie în privința asta”
- Alexandru Toader
- 2 septembrie 2017, 11:51
România a câștigat chinuit partida de aseară, cu Armenia, scor 1-0, din preliminariile CM 2018. Deși șansele de calificare au rămas în continuare mici, Răzvan Burleanu e cu gândul spre turneul final din Rusia.
Chiar dacă „tricolorii” nu au arătat mare lucru în jocul cu modesta națională a Armeniei, șeful de „Casa Fostbalului” a declarat că speranțe de calificare încă sunt după această victorie: „Trebuie să credem în şansa pe care o avem, indiferent de ce vor face adversarele noastre. O victorie obţinută destul de greu. În schimb, dacă am fi reuşit să obţinem la fel victoriile în meciurile din Kazahstan şi Polonia altfel am fi vorbit. E normal să avem această dezamăgire, cu toţii ne doream să punem capăt celor 20 de ani de absenţă de la un CM
Şansele sunt foarte mici, dar nu trebuie să dezarmăm. Trebuia să câştigăm aceste două meciuri. Am obţinut o victorie chinuită, mergem în Muntenegru ca să câştigăm. Dacă e să ne uităm la echipele de club, avem una singură calificată în EL. Dacă ne uităm unde joacă jucătorii noştri, nu-i regăsim la echipele de top. E o realitate care doare, dar ne obligă să ne uităm la rădăcini, să vedem ce trebuie să facem ca peste 5-6 ani să fim mai buni”.
Aseară, pe „Arena Națională”, suporterii au cerut demisia selecționerului Christoph Daum, iar Răzvan Burleanu a anunțat că va lua o decizie la finalul campaniei de calificare a CM 2018. „Mai avem trei meciuri şi vom lua o decizie în privinţa lui Daum. Mi-aş dorit să înscriem mai repede, dacă am fi făcut-o altfel ar fi decurs meciul. Naţionala arată de locul pe care se află în momentul de faţă. Ca să avem o naţională mai bună, avem nevoie de jucători români mai buni. Victoria tineretului din Bosnia ne-a surprins, o victorie grea. Jucătorii din generaţia această joacă la echipele de club. De ce? Pentru că cluburile trebuie să respecte o regulă care dă roade”, a declarat șeful FRF, la Digi Sport.