Editura Evenimentul si Capital

REACŢIA DGIPI în cazul ARHIVEI „Doi şi-un sfert”. Ce spun oficialii SERVICIULUI SECRET al MAI

Autor: | | 0 Comentarii | 1138 Vizualizari

DGIPI a transmis o precizare, în contextul apariţiei în presă a unor declaraţii care susţineau că informaţii din arhiva serviciului secret al MAI, fosta „Doi şi-un sfert”, ar fi fost folosite în campania electorală din 2009. Oficialii serviciului spun că resping ferm „toate alegaţiile” legate de acest subiect.

DGIPI a transmis o precizare, în contextul apariţiei în presă a unor declaraţii care susţineau că informaţii din arhiva serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fosta „Doi şi-un sfert”, ar putea fi mai periculoasă decât cea a SIPA, datorită informațiilor pe care le conține.

Informaţiile din spaţiul public au apărut după dezvăluirile din “Noi suntem statul” seria de dezvăluiri făcută de jurnalistul Dan Andronic, în Evenimentul zilei. Ultimul episod dezvăluie că 30 la sută din informaţiile adunate în arhiva SIPA, serviciul secret al Penitenciarelor, priveau infracțiuni de criminalitate organizată, corupție sau infracțiuni împotriva siguranței naționale. Ele vizau judecători, procurori, polițiști, politicieni, ziariști.

În acest context, oficialii Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGIPI) transmit că resping ferm “toate alegațiile potrivit cărora arhiva Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) ar fi fost gestionată sau utilizată în afara cadrului legal”.

Iată precizarea transmisă de DGIPI:

"În legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public, referitoare la arhiva Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, Compartimentul Informare si Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:

Respingem ferm toate alegațiile potrivit cărora arhiva Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) ar fi fost gestionată sau utilizată în afara cadrului legal.

DGPI a adoptat măsurile necesare în vederea preluării, în integralitate, în condiţii de securitate şi confidenţialitate, a documentelor şi bunurilor aflate în gestiunea personalului Departamentului de Informații și Protecție Internă, la momentul desființării acelei unități.

Întreaga activitate a fost derulată potrivit prevederilor OuG nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, strict în baza procedurilor administrative aprobate de ministrul afacerilor interne.

Administrarea, supravegherea și protecția specială a arhivei structurii de informații, contrainformații și de protecție - indiferent de formele de organizare și/sau de denumirile sub care a funcționat, în timp, această unitate, au fost organizate și desfășurate potrivit Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale.

Astfel, evidența, inventarierea, selecționarea, păstrarea și folosirea documentelor unității au fost realizate în condițiile prevederilor acestei legi.

Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne va acționa, în continuare, în limitele competențelor, cu respectarea cadrului legal și a principiului echidistanței"

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:00 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 22:20 DRAGNEA: „Nu mă mai INTERESEAZĂ amnistia și grațierea” 21:46 DECLARAȚII în PSD: Dăncilă: „vom STABILI daca vor fi și REMANIERI” 21:05 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA :„ S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 20:49 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 20:25 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 19:21 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 18:17 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 18:01 ALERTĂ în PSD. Se cere REMANIEREA unui important MINISTRU din GUVERNUL DĂNCILĂ. 17:32 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 17:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică 16:06 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 15:51 ȘTIRE-BOMBĂ! Dăncilă a declarat din ce TABĂRĂ face PARTE. ANUNȚ de ULTIM MOMENT 15:33 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 13:58 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota”

Articole salvate