Reacția avocatul lui Plahotniuc, la o zi de la reținerea acestuia în Grecia

Reacția avocatul lui Plahotniuc, la o zi de la reținerea acestuia în GreciaSursa foto: Arhivă/EVZ

Republica Moldova. La o zi după reținerea lui Vladimir Plahotniuc pe Aeroportul din Atena, avocatul său, Lucian Rogac, a declarat că nu a reușit să comunice cu fostul lider al Partidului Democrat. Acesta a menționat pentru Unimedia că nu știe unde se află clientul său. 

 „Nu am reușit să iau legătura cu el. Deocamdată, nu am niciun comentariu”, a spus Rogac.

Între timp, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că acum este momentul ca justiția să-și facă datoria. Lidera de la Chișinău a menționat că extrădarea să fie realizată rapid, cu respectarea procedurilor internaționale.

„După 6 ani avem și noutăți bune. Este foarte important ca toate instituțiile relevante să muncească pentru a obține extrădarea. Extrădarea trebuie să se întâmple cât mai curând. Evident respectând toate procedurile. Acum justiția moldovenească nu mai are niciun motiv să tergiverseze. Trebuie să se facă dreptate”, a menționat Maia Sandu, în fața jurnaliștilor.

Sursa foto: Arhivă/EVZ

Sandu: Este un succes al autorităților

Președinta a calificat reținerea drept un succes al autorităților implicate în acest demers, dar a precizat că adevărata reușită va fi atunci când fostul politician va răspunde în fața legii.

„Este un succes al tuturor instituțiilor care au muncit la acest capitol.  Dar ca să ne bucurăm cu adevărat, trebuie să vedem ca dreptatea să se facă până la capăt”, a adăugat șefa statului.

Acte false și bani găsiți la percheziții

Amintim că reținerea lui Vladimir Plahotniuc pe aeroportul din Atena, în dimineața zilei de 22 iulie, a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Interne și de Procuratura Anticorupție. Pe numele său sunt emise patru mandate de arest, iar autoritățile moldovene au inițiat procedura oficială de extrădare din Republica Elenă.

Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu

Colaj foto

Potrivit informațiilor apărute în presa din Grecia, Plahotniuc a fost identificat prin recunoaștere facială, în timp ce folosea acte false pe numele Mihail Ilcev Taușanov, un presupus cetățean bulgar. La perchezițiile efectuate în vila de lux, autoritățile elene au găsit sume mari de bani și un pașaport ucrainean. Și Constantin Țuțu, aflat alături de Plahotniuc, ar fi utilizat o identitate falsă – Andrei Sîli.

Între timp, detalii noi ies la iveală despre viața de fugar a oligarhului. RISE Moldova a identificat vila de lux în care Plahotniuc și fostul deputat Constantin Țuțu s-ar fi ascuns în ultimele luni. Reședința este situată în cartierul Saronida Panorama, pe strada Ifaistou, într-o zonă exclusivistă de la sudul Atenei, cu vedere spre Marea Egee.