Răzoiul hibrid al Kremlinului: Soldatul rus vrea să arate că este stăpân în Republica Moldova

Răzoiul hibrid al Kremlinului: Soldatul rus vrea să arate că este stăpân în Republica MoldovaArmata rusă. Sursa foto: army.md

Republica Moldova. Președintele republicii separatiste Transnistria, susținută de Federația Rusia, a declarat, în nenumărate rânduri, că militarizarea Moldovei amenință Transnistria. Vadim Krasnoselsky a mai spus că, în ultimul an, Republica Moldova și-a majorat bugetul militar, a participat la exerciții comune cu NATO și a primit armament de la statele europene pentru a se proteja de incursiunile militare ulterioare din Rusia.

„Când vecinul nostru, cu care a existat un conflict nerezolvat de mai bine de 30 de ani și care a atacat orașele noastre pașnice în trecut, se grăbește brusc să se înarmeze, desigur, aceasta este o amenințare”, declara Vadim Krasnoselsky.

În acest context, comandantul Armatei Naționale a Republicii Moldova, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, a explicat că procesele de instruire care au loc în armata moldoveană sunt firești.

Războiul hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova

Generalul Eduard Ohladciuc a mai spus că astfel de acuzații venite din partea Rusiei și a Tiraspolului fac parte din instrumentarul legat de războiul hibrid , subliniind că nu se vorbește despre faptul că „armata rusă staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”.

„Nimeni nu spune despre aplicațiile pe care le face Federația Rusă pe teritoriul Republicii Moldova. Le face pe teritoriul național, prin satele și pe drumurile naționale chiar și în dreapta Nistrului, în zona de securitate, soldații ruși împușcă prin sate, merg cu tehnică militară și nimeni nu spune despre asta”, a mai declarat Eduard Ohladciuc pentru moldova.europalibera.org.

Generalul de brigadă Eduard Ohladciuc

Generalul de brigadă Eduard Ohladciuc. Sursa foto: Facebook/Eduard Ohladciuc

„Armata se pregătește pentru a menține pacea și securitatea în zonă”

Despre pretinsele posturi mixte de menținere a păcii, care limitează dreptul la libera circulație a cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul național, generalul Ohladciuc a spus că, contrar legislației, „soldatul rus își permite să oprească și să verifice mașinile, pentru a demonstra că el este stăpân aici”.

Armata Republicii Moldova, soldați

Armata Republicii Moldova. Sursa foto: army.md

Despre exercițiile miliatare locale și internaționale, inclusiv sub egida NATO, Ohladciuc a spus că asta este misiunea armatei, să fie instruită: „Armata se pregătește pentru a menține pacea și securitatea în zonă”.

El a dat exemplu un exercițiu recent, în care a fost evaluat un batalion conform standardelor NATO și a celor europene: „Asta îi va permite să participe în misiuni internaționale. Ne dorim nu numai să folosim acel ajutor al partenerilor pe care ni-l oferă, dar să contribuim și noi la menținerea securității în zonă”.