RAZIE URIAȘĂ în toată țara. Peste 300 de polițiștii verifică comerțul cu ȚUICĂ, VIN ȘI CARNE
- Petrisor Cana
- 22 decembrie 2014, 09:16
În această dimineaţă, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii acţionează, la nivel naţional, pentru verificarea agenţilor economici care produc sau comercializează produse viniviticole ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Peste 300 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ai structurilor teritoriale au descins, în această dimineață, la agenţi economici care produc sau comercializează produse viniviticole ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă, transmite Poliția Română.
Acţiunea vizează descoperirea şi investigarea ilegalităţilor de natură economico-financiară, precum şi verificarea modului în care sunt respectate reglementările referitoare la sacrificarea animalelor şi comercializarea produselor din carne.
Vor fi verificaţi peste 850 de agenţi economici în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economico-financiară şi a verificări modului în care sunt respectate reglementările referitoare la producerea, transportul sau comercializarea produselor viniviticole ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Alături de poliţişti, la acţiune participă comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Activitățile se desfășoară în cadrul planului de măsuri SĂRBĂTORI DE IARNĂ, 2014, dispus de șeful Poliției Române, chestor general de Petre Tobă, pentru asigurarea ordiniii și liniștii publice și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, sub toate formele în care s-ar putea produce în această perioadă