Războiul împotriva COVID-19 se întețește din cauza protestelor fără mască

Războiul împotriva COVID-19 se întețește din cauza protestelor fără mască

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că în acest moment nu se pune problema acordării unor facilităţi pentru cei care se vaccinează.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că în acest moment nu se pune problema acordării unor facilităţi pentru cei care se vaccinează, deoarece încă există o mare parte din populație care nu este vaccinată, iar niște posibile facilități nu ar face altceva decât să agite spiritele.

El a subliniat că nu există discuţii despre modificarea măsurilor de protecţie sanitară.

"Suntem într-o situaţie excepţională. Suntem în stare de război cu acest virus", a adăugat ministrul.

Ministrul a precizat că la nivel internaţional se discută despre posibilitatea participării persoanelor care se vaccinează şi se testează la anumite activităţi.

"E o discuţie la nivel internaţional. Cu siguranţă, la un moment dat, ar putea să existe o discuţie despre vaccinare, testare şi alte modalităţi de a participa la anumite activităţi în siguranţă, fie că vorbim despre restaurante, fie că vorbim despre diverse evenimente, dar nu avem în acest moment o discuţie în sensul acesta în România", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a făcut referire şi la protestele din ultimele zile

"Secţiile ATI sunt pline. Sunt, de asemenea, oameni care sunt consultaţi în ambulanţă pentru că nu este loc în spital. Situaţia este critică. Protestele sunt în regulă, în principiu, dar nu fără purtarea măştii, nu cu punerea în pericol a altor persoane şi cu toţii suntem de acord cu sloganul "Jos pandemia!", numai că singura posibilitate de a ajunge acolo, de a da jos pandemia este vaccinarea şi protejarea, protejarea inclusiv a oamenilor care ies la proteste şi a rudelor şi a apropiaţilor lor. Este vorba despre sănătatea fiecăruia dintre ei. (...) Eu nu înţeleg exact ce solicită cei care participă la aceste proteste. Pot înţelege că există o îngrijorare sau o nemulţumire apropo de o măsură sau alta, dar nu există nicio măsură care să fie luată pentru un alt scop, altul decât protejarea populaţiei, protejarea noastră, a tuturor", a mai spus Voiculescu, conform Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News